Crede-ma ca-mi lipsesti enorm. Imi lipsesc glumele tale, imi lipseste statul la telefon cate 2 ore, imi lipseste lipsa ta de interes in legatura cu scoala sau cu activitatile pe care le fac eu. Imi lipseste acea incredere in propria persoana de care dadeai mereu dovada...imi lipsesc acele intrebari care mereu ma amuzau (sper ca atunci cand citesti asta sa zici un inegalabil ,,CE?").
Tu zici ca iti lipsesc amintirile, ca vrei sa se intoarca, dar atunci cand eu si el iti aruncam priviri care spun tare si clar ,,Hei! Ce faci? Nu vrei sa vii la noi? Nu vrei sa te intorci? Nu vrei sa vorbim?", te indepartezi usor avand o adevarata oroare intiparita in minte, oroarea de a ne vedea, de a te intoarce. Ce e in neregula cu noi?Asa cum spuneam, imi lipsesti. Cred ca abia acum am invatat sensul propozitiei pe care ai scris-o odata intr-un caiet de clasa: "I miss you". Acum as intreba ,,Mai esti acolo?", dar stiu ca ar fi o intrebare retorica. STIU ca esti acolo, STIU ca mereu vei fi. Oricum, nu s-ar auzi nimic. S-ar auzi doar ecoul meu si respiratia ta. As vedea doar o luminita care s-ar pierde undeva in lentilele ochelarilor tai...si poate as simti o privire fixata spre mine, o privire care spune ,,Stii, stau aici doar pentru ca este mult prea intuneric si nu pot gasi iesirea. Si vreau sa vad ce se intampla cu tine, daca supravietuiesti sau nu". Stiu ca nu e adevarat. Stiu ca in ciuda indiferentei care o ai pentru mine, tu inca mai simti ceva. Amintirile si-au lasat amprenta pe tine. Si sper ca la fel si eu...
Probabil ca ce am scris aici ti se vor parea fleacuri, aberatii, prostii. Nu e asa! Ce am scris aici este ceea ce gandesc acum si mi-as dori sa nu ignori nici un detaliu. Acum e alegerea ta! Si vreau sa fie doar a ta, nu si a lor! Daca acum alegi cealalta parte sa stii ca nu ma supar:). Cand vei simti ce-am simtit si eu, cand vei vedea ce am vazut si eu, cand vei face conexiunile pe care le-am facut si eu atunci vei lua o decizie finala. Si poate ca atunci vei veni inapoi la mine, sau te vei izola. Nu stiu ce vei face! Dar sigur vei avea nevoie de un prieten...si poate acel prieten nu sunt eu. Vreau sa stii ca atunci cand nu va fi nimeni prin preajma, cand nu vei vedea pe nimeni la orizont, eu voi fi in spatele tau, undeva prin umbra ta pentru a nu ma vedea nimeni. Atunci vom vorbi despre toate astea, despre tot ce te-a suparat vreodata si despre toate motivele pentru care am facut acele lucruri.
**
Sa ne intalnim toate a fost o prostie! Un dezastru! Nu putem fi un puzzle, niste piese care sa fie in armonie. E imposibil! Pentru ca fiecare piesa apartine altui puzzle...si e trist ca nu-si da seama. Le mai trebuie timp.
Eu sunt prima piesa care a iesit din joc. Acum caut setul caruia apartin...se pare ca mai am de cautat! Nu ma deranjeaza. Intre timp, mai arunc priviri la jocul vostru, incercarea voastra de a va uni...hmmm...Cine e urmatoarea care iese din joc? Nu conteaza...rezultatul va fi acelasi: vom merge toate pe cai diferite. Vom mai vorbi, poate ne vom mai intalni ocazional si atunci nu vom face aceleasi greselei pe care le-am facut.
***
Acum eu sunt ,,pensionata" si fericita. Totul decurge asa cum vreau eu, tot Universul conspira la implinirea dorintelor mele. Soarele isi indreapta lumina catre mine. Este cel mai placut sentiment...un sentiment de care nu vreau sa scap...si cu siguranta nu-l voi pierde.;) My life is perfect! My life is p!nk!
Postări
