Ganduri nocturne - sau cum iti pun capat

"Dream is collapsing/Visul se prăbuşeşte" (Inception)


Niciodata nu am crezut ca o sa ajung in starea asta. Chinuindu-ma sa adorm de doua ore, fara niciun rezultat. Fara macar sa pun pe lista de asteptare somnul care simteam cum se indeparteaza cu fiecare minut trecut pe ceas. De fapt, cum poate cineva sa adoarma cu atatea ganduri? Sa va fac o analogie: stiti cum e atunci cand vrei sa faci curat si pui lucrurile intr-un dulap ca apoi sa constati ca usa nu se mai inchide? Ca sunt prea multe lucruri? Ca nu stii ce sa faci cu ele? Daca transpunem lucrurile in ganduri, constatam ca ne ia o groaznica, oribila, terifianta durere de cap.
Nu aveam sanse sa adorm. Ma foiam acolo de prea mult timp ca sa mai am speranta ca adorm. 02:17 dimineata...ma ridic din pat, iau un creion si o foaie de hartie si ma indrept catre fereastra. Singurele surse de lumina erau luna, stelele (cu lumina inghetata sub rafalele vantului) si felinarul din fata care palpaia usor, imprastiind fascicule portocalii de lumina. Nu era cine stie ce, dar a fost suficient cat sa-mi poata deschide posibilitatea de a scrie. Ce am scris? Ultima compunere dedicata tie. Nu, nu ultima pe acest an. Ultima in aceasta viata!
Parchetul era rece...la fel ca amintirea ta care simt cum se sterge din memoria mea plina. Ar trebui sa fac arhive. Trecea cate o masina pe strada intunecata, ca semn al faptului ca inca traiesc si inca nu am murit in propria fiinta. Dar daca as fi facut-o, care ar fi fost cauza decesului? Tentativa de nepasare? Sinucidere prin aduceri aminte? Manipulare a sufletului? Cat de mult poate cineva delira dupa miezul noptii...In mod normal, m-as fi intrebat ce am facut ca sa merit asta. Pentru ca totul se intampla cu un motiv...dar nu! Nu imi pasa ce am facut, ci ce eeste de facut. Comit o ,,tentativa" de calmare si privesc partea plina a paharului: ai plecat din mintea mea. Bine, nu ai plecat! Dar ai luat o alta identitate: aceea de simpla cunostinta, de simplu trecator pe strada, de simplu candidat la postura de om. Si deja imi e mai bine.
Mi-am luat zborul...
Te-am pierdut...
Am uitat.
Ai plecat!
Da!
Dupa muuuuult timp am reusit. Am reusit sa ma regasesc. Ma simt de parca as fi fost moarta si am reinviat. Cum e? Fabulos e putin spus...simt mirosul noptii, fosnetul copacilor, rasetele departate ale unui grup de prieteni...imi simt respiratia, imi aud vocea si-mi ating tacerea gandurilor. Totul s-a oprit...chiar si ceasul. Probabil nu mai are baterie, la fel cum nici imaginea ta, oricum carenta, nu mai are energie pentru a persista in memoria mea. Te-ai pierdut de cateva minute si deja simt acel parfum cathartic care-mi inunda simturile. Am dat la schimb mirosul tau pentru aceasta licoare a victoriei.

De azi te-am uitat!

Prima noapte ca om si finalul ultimului capitol.
Sfarsit.


...
Si acum, o sa destainui identitatea LUI, pentru ca oricum nu mai are importanta. Deci, in tot acest timp EL a fost:........................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
O PURA SI INDESCRIPTIBILA EROARE!!!

How I lose you

Hartii imprastiate pe birou, particule de praf risipite stangaci in aer, voci ridicate, atmosfera tensionata din fiecare gest, telefoane sunand asurzitor, zgomote venite de pretutindeni, siruri de lacrimi care parca nu se mai opreau...si o zi insorita de iarna. Astea au fost imprejurarile in care te-am pierdut, uitandu-ma cum pleci incet din camera aia mult prea mica pentru amandoi, trantind usa in urma ta cum mi s-a trantit mie lumea sub influenta ta... Inca-ti mai pastrez amprenta...Am spus ceva ce am regretat zile intregi: ,,mai bine pleci acum decat sa o faci mai tarziu". Poate ca nu a fost cea mai inteleapta decizie pe care o puteam lua, dar a fost una care m-a calmat pe moment...ironic zis ,,calmat". In fine...am scapat. Imaginatia mea nu imi mai poate ordona nimic pentru ca am incheiat capitolul cu tine. Trebuie sa recunosc ca ai fost cea mai buna sursa de inspiratie pe care am avut-o vreodata. Trebuie sa recunosc ca m-ai motivat ca om, indiferent daca ai fost sau nu de fata la evolutia mea. Trebuie sa recunosc ca mi-ai aratat cum sa fiu un om grozav si asta e ceva pentru care mereu iti voi ramane datoare. Si acum te vei intreba de ce te urasc...intocmai pentru ca nu mai gasesc sufieciente motive pentru a te iubi. Esti ca o ciocolata expirata: o fosta sursa de endorfine, de placere in care sa-ti inneci agonia de pe o zi pe alta. Ma simt ca protagonista unui film prost, unde sfarsitul e cam asa: ea moare intr-un flash-back puternic lasanu-si toate retinerile in urma, ultimul gand fiind acela de a retrai intensitatea ultimei priviri pe care i-a lasat-o. Ce patetic! Ai crede ca ,,eroii" sunt mai buni de-atat...neah, cred ca ACEI eroi sunt doar niste oamenii imbracati in pantaloni de licra cu pelerina. Nu fac nimic special pentru a se numi eroi (de cand ,,special" a devenit statul in fata unei camere de filmat in timp ce-ti flutui pelerina pe marile ecrane?). Idiot, stiu. Si totusi noi nu vom sfarsi la fel. Mormanul de poze cu tine inca zace undeva in dulapul meu, pierdut, mirosind a fum de tigara. Am incercat sa le ard asemenea frunzelor de toamna. Nu am putut. Toamna a plecat si a uitat sa-si puna in valiza si amintirile cu tine. Am ratat din nou. La fel cum am pierdut trenul din gara in care tu nu puteai merge. Cat imi doream sa-ti fac cu mana de la geamul unui accelerat care ma duce spre cealalta parte a lumii....Cat am incercat sa-ti dau jos poza din rama. Rezultatul? Am intors poza cu spatele spre mine. Am incercat sa-ti sterg numarul de telefon din agenda...tot ce am facu a fost sa imi chinui telefonul rasfoindu-mi intreaga agenda de vreo trei ori. De ce? E singura intrebare cu care am ramas: de ce? Acum a inceput sa ninga. Mi-am amintit de ziua in care ma simteam usoara, ca un fulg de nea...poate simteam asta pentru ca ma apropiam usor, usor, de pamant, neputand sa mai urc, singura modalitate de a mai vedea cerul fiind vantul care urla in tacerea subita a iernii. Si cadeam...cadeam...cadeam...pana m-ai prins...si m-am trezit din acel vis urat privindu-mi reflexia din ochii tai. Te uitai la mine, calm, indiferent, obisnuit si apoi te-ai dus sa mai privesti o data luna...de ce?


*
Avionul urma sa decoleze in 5 minute. Asta ar fi insemnat ca la 22:45 sa fie in Edinburgh. Sa scape de aici. Sa se simta libera, deschisa unor noi cai de a trai. Se aseza confortabil pe scaun, isi puse centura, auzind ultimele indicatii ale stuardezelor. Aruncand o ultima privire la ploaia amara de afara si gandidu-se ca in Edinburgh erau 18 grade, avionul decola pe cerul intimidat de prezenta lunii. Isi puse castile din care se putea auzi ,,You can’t play on broken strings/You can’t feel anything/That your heart don’t want to feel/I can’t tell you something that ain’t real". Deasupra norilor se simtea in siguranta, departe de priviri curioase sau ganduri amare. Simtea ca fuge si asta era cel mai placut sentiment. Tipul din drepata era inalt, purta o sapca din care iesea o claie de par cret si i se vedeau ramele ochelarilor. Citea o revista cu margini indoite si pagini rupte. Se vedea ca desi o cumparae recent, a avut grija sa o strecoare la fundu bagajului pentru a o mototoli cat mai bine. Tipul era chiar dragut. Revista era un numar special in care se vorbea despre noul album semnat de cea mai celebra trupa de rock. A lasat revista jos. Si-a intros ochii de o culoare cruda spre ea si fata aceea calma, creativa a dezlantuit cosmarul: era EL, acelasi EL de care a incercat sa fuga, acel EL care o va tine de mana indiferent de locul in care ar vrea sa evadeze...EL, asasinul in postura de erou.



,,Mai bine sari din avion..."

Avem timp...

Ma fascineaza cum oamenii se grabesc mereu in incercarea de a realiza cat mai multe lucruri. E uimitor sa vezi sute de oameni cu serviete grabiti sa ,,intampine" noi documente si alte chestii neesentiale pentru supravietuire. E ciudat cum toti se chinuie sa faca ceva pentru a nu pierde timpul. ASTA e marea greseala! Noi avem timp! Avem timp de iubire, de invatat, de recuperat, de faima, de bani, de prieteni, de certuri, de scuze, de relaxare, de glume. Si in aceeasi masura avem si timp de pierdut. Pentru ca nu esti om daca nu pierzi macar o singura data timpul. Si atunci cand o faci, te-ai gandit la un motiv? Pentru ca esti obosit? Nu, asta e doar o scuza. Pentru ca nu ai ce face? Asta ar fi cel mai penibil lucru pe care l-ai putea spune. Pentru ca simti nevoia! Da, asta chiar e o explicatie buna. Simti nevoia sa stai fara a te gandi la nimic. Nici macar la tine. Simti nevoia sa fii open mind. Acum zic asta pentru ca ma simt foarte bine si chiar nu am chef de cliseele pe care le-am scris aici pana acum. Asta este o noua...versiune. De fapt, asta sunt EU! Da, ce bine ma simt sa folosesc din nou pronumele personal de persoana 1, singular. Eu, plina de idei, eu cum nu am fost niciodata. Dar sa revenim la subiect. Pierderea de timp. Si scrierea pe blog ar fi o pierdere de timp. Pentru ca nu realizezi decat un fel de jurnal virtual capabil de a spune ceva cat de cat real despre tine. Si pentru ce? Pentru a te descarca sau pentru a transmite o chestie ce are o importanta ,,mondiala" pentru tine. Nu realizezi o mare performanta, dar e suficient incat sa te faca fericit. Si asa ajungi sa te intrebi ce e, de fapt, o pierdere de timp. Nu o poti defini ca o activitate in care faci ceva ce nu ar putea avea nici cea mai mica influenta in viitorul tau. Pentru ca iti place sa faci astfel de lucruri ,,nesemnificative"...daca ne gandim bine, toata viata e facuta din astfel de lucruri, le intalnesti la tot pasul, iar majoritatea iti atrag privirile indiferent de locul in care te afli: fie ca e vorba de un amarat de birou, undeva pe la etajul 32; fie ca e vorba de o bicicleta sau de micul tau apartament din centrul orasului.
Te gandesti ca in timp ce tu muncesti de rupi, cineva isi desfasoara mica lui vacanta de vis din Malibu. Brusc, te gandesti ca vrei si tu. Deodata iti imaginezi hamacul alaturi de care, pe o masuta din lemn, se afla un suc de nuca de cocos, iti imaginezi valurile calme care se destrama pe nisipul acela fierbine, incarcat de prea multi pasi apasati de griji. Astea-s doar vise, iar visele in opinia multora sunt pierdere de vreme. Dar asta e un mod de ati inveseli ziua, de ati modifica starea in bine si e ceva ce iti place. Nu te doare sufletul sa-i pui o eticheta gen ,,pierdere de timp"? Eu zic sa te gandesti de doua ori inainte de a eticheta ceva sau pe cineva...

Zambeste, rade, simte, miroase, gusta, mananca, zboara, viseaza, pluteaste, iubeste, roaga-te, TRAIESTE!!!

Sau NU!

Si m-ai lasat acolo, sa atarn de un fir de fericire relativa,
uitandu-ma cum te indepartezi doar de
dragul de a ma vedea cum sufar.
Sau NU!

Imi auzeam respiratia pe holul rece lipsit de viata.
La capatul culoarului erai tu, acelasi tu, neschimbat,
gata sa pleci la fel de repede cum ai aparut,

lasandu-ma sa-mi inec tristetea in albul imaculat al peretilor care ma fac sa urlu.
Sau NU!

M-am plictisit de aceleasi cuvine, dimineti, raze, chipuri, idei, coridoare, dorinte. Totul devine prea fix,
prea anost si deja mi se face

greata de mirosul asta slab

de cafea. Totul e prea
uniform si absenta ta
se face simtita.
Sau NU!





Femeile nu mai merg cu gratia unei pisici. Nu mai cunosc
eleganta tocurilor.Se uita in jos, timide, confuze, la gropile din
asfalt si pantofii altora de parca nu ar avea voie sa
priveasca in fata. Ele spun sa e greu sa te joci,

sa seduci, sa iti doresti, sa-ti gasesti
fercirea in lucrurile care te inconjoara...Sau Nu!

Ea voia dragostea. Era singurul lucru de care avea nevoie.
Singurul pas catre fericirea eterna.Si a gasit dragostea!
A gasit-o in el, in mirosul lui, in felul lui.
Ca apoi sa sfarseasca singura,
pe o banca, gandindu-se la greseli si
nimicuri, avand remuscari,
in timp ce imaginea ei se pierdea
in norii pregatiti de furtuna,
gata sa planga la fel ca ea...
Sau NU!

M-am pierdut pe mine cu gandul la tine.
Ma regaseam in tot ceea ce faceai.
Ti-am adoptat obiceiul de a trai,
de a rade, de a spune lucrurile,
pentru ca apoi sa aflu ca sunt o copie la
indigo a unei iluzii, a unei metafore
scrisa pe o bucata de hartie arsa pe jumatate.


Acum
EU o ard de tot!
Sau NU!


Stau pe acoperis si ma uit la luna plina.
Mi-as fi dorit sa ploua ca sa-mi spal
din minte orice amintire legata de tine.
Voiam sa ploua ca fiecare picatura sa

stearga cate un cuvant din intriga povestii noastre. Voiam sa ploua
ca sa-mi spulber o durere.
Sau...

A moment, please...

Singura...in sfarsit singura, in sfarsit un moment de ragaz in toata agitatia de peste zi. Un moment...pentru mine! Un moment in care sa scap de minciuni, de problemele altora, de cuvinte ce rasuna ca un ecou pierdut pe o ruta a mintii mele. Departe de ura, de emotii, de orice fel de privire si gand...doar eu. Pentru unii poate singuratatea e o urma de tortura, o ramura a masochismului. Pentru mine nu. E unul dintre momentele alea binecuvantate din saptamana in care dispar ca eroina unui serial, intr-un flash-back ca apoi sa revin episodul urmator. Si ma intreb pentru ce toate astea? Pentru un simplu moment in care imi pun gandurile in ordine si in care ma gandesc la tot ce vreau eu, sub influenta mirosului strident de cafea. Nici cafeaua nu prea tine cu mine...imi aduce usor aminte de mirosul tau, unul dintre acele lucruri pe care nu voi reusi sa le inteleg niciodata. Si ma intreb ce atat graba si dorinta? De ce as gasi ceva asa fascinant la tine? In fine, asta e seara mea si tu nu ai ce cauta aici, nu dupa toata aceasta lunga perioada in care am incetat sa te mai vad in spatele meu sau sa-ti vad umbra prelungindu-se in urma mea ca o nuanta de negru intrata la apa. Negrul amintirilor scurse de pe o masca de actor ratacit de scena pe care ar trebui sa-si joace rolul...Cineva foarte drag mie imi spunea odata ca actorii nu vor sfarsi sa fie oameni, in ciuda ignorantei mediocre de care dau dovada. Poate ca asa esti si tu. Lumina asta palida provenita din lampa mea ma face sa ma simt in siguranta si intra in concordanta cu miscarea lenta a copacului din fata ferestrei. Incep sa cred ca delirez...nu ca ar fi un lucru nou pentru procesul de adolescenta, doar ca incep sa ma gandesc daca toate aceste lucruri nu vor avea ca rezultat pierderea memoriei sau exilarea mea in alta viata. OK, acum sigur delirez. Cu toate astea ma simt bine...ma simt libera, fara obligatii, fara frontiere si fara tine!!! O, da, ultimele doua cuvinte sunt cele mai tari. I feel like a bird in the sky...and I fly far away from you!

From Bob Marley:

“You may not be her first, her last, or her only. She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She’s not perfect - you aren’t either, and the two of you may never be perfect together but if she can make you laugh, cause you to think twice, and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can. She may not be thinking about you every second of the day, but she will give you a part of her that she knows you can break - her heart. So don’t hurt her, don’t change her, don’t analyze and don’t expect more than she can give. Smile when she makes you happy, let her know when she makes you mad, and miss her when she’s not there.”


Nu stiu cat de interesant vi se pare, dar mie mi s-a spus asta la un moment potrivit (dovada ca mai sunt si oameni sensibili). Deci va dati seama de rezultat...nu cred ca o sa uit vreodata chestia asta si daca o fac, stiu ca va exista mereu cineva care sa mi-o aminteasca. Si sper ca acel cineva sa realizeze odata cat de mult apreciez ca-mi ofera umbra pe timp de seceta.

Septembrie?!

Si acum o sa spuneti ,,Acum te-ai trezi? Abia acum ti-ai dat seama ca este toamna? Acum ai realizat ca te reintorci pe bancile scolii, tinandu-ti ochii lipiti de tavanul ala inexplicabil de alb ascultand povestea unor oameni de care nici nu-ti pasa". Ei bine...da! Astazi am realizat ca este toamna. Astazi am simtit primul fior in corp, astazi am mirosit prima frunza ruginie. Astazi m-am trantit intr-un morman de frunze...si astazi e prima zi in care nu m-am gandit la tine. Ce performanta! Woaaa...in felul asta o sa va plictisesc pe toti, aberand despre niste lucruri carora nici eu nu le gasesc vreun rost. Ma intreb daca fiecare om are perioade dintr-astea, cand abereaza, sau doar eu...Ma gandesc daca nu cumva ar trebui sa imi cumpar o alta viata... Cert este ca azi m-am trezit cu un sentiment prea complicat si risipit ca sa-l pot scrie aici sau oriunde altundeva.
Ma-am trezi gandindu-ma ca am 14 ani si nu am invatat nimic in afara de a spera la viitor gandindu-ma la trecut si traind in prezent.
Nu am invatat cum sa iubesc.
Nu am invatat sa pierd.
Nu am invatat sa pun pe altcineva inaintea mea.
Nu am invatat ca ,,a impumuta" are si alt sens in afara de ,,a da cuiva un obiect pentru o scurta perioada. Eu imprumut creioane, altii sentimente...tot ei sunt mai avantajati.
Nu am invatat sa iau o decizie de durata. Una pe care sa ma exez ca si cum viata mea s-ar desfasura in ecuatiile ei.
Nu am invatat sa am incredere in mine asa cum un pasager are incredere in pilot.
Nu am invatat ca stima de sine face uneori exceptie.
Nu am invatat ca cele mai frumoase lucruri se fac simtite.
Nu am invatat cum sa fiu indiferenta in legatura cu prostiile livrate de oameni cazuti din copaci.
Nu am invatat ca a-ti spune sentimentele nu e un semn de slabiciune.
Nu am invatat sa invat din greseli cu scopul de a le corecta. Eu invat din greseli idei pentru alte greseli.
Dintre lucrurile de mai sus, se remarca atatea calitati si atatea defecte. In mod normal, as incerca sa le corectez, sa dau dovada de bun simt si sa incerc sa devin un exemplu. Dar nu! Stiti de ce? Pentru ca nu imi pasa. Pentru ca sunt atat de obosita incat mi-e lene sa ma ridic de pe scaunul asta mult prea mic pentru mine si egocentrismul de care dau doavada in clipa de fata. Imi e asa lene sa ma gandesc cum as putea face postarea asta sa nu mai fie asa plictisitoare. Imi e asa sila sa revin la acea ,,eu" care avea o gramada de spus. Cred ca voi lua o pauza...inca una!

* Treziti-ma la sfarsit de septembrie...

Top 10 al celor mai tari replici de dragoste din filme

Ce mult imi lipsea sa joc ,,Adevar sau provocare"! Si uite ca a venit ocazia sa joc cu cele ami bune prietene, asa, un joc ,,ca-ntre fete". A venit tura mea.
- Adevar sau provocare?
- Adevar.
- Care este cea mai frumoasa replica de dragoste pe care ai auzit-o?
Si asa mi-a venit ideea pentru aceasta postare. Cum cavalerii in armura au disparut din lumea reala iar romanta a fost demult suflata de un vant al generatiei, m-am gandit imediat la filme. La romanticii eroi din lumea cinematografica. Am facut un top 10 al celor mai tari replici de dragoste din filme. So, check it out!

10. "About three things I was absolutely positive: First, Edward was a vampire; Second, there was a part of him — and I didn’t know how dominant that part might be — that thirsted for my blood; And third, I was unconditionally and irrevocably in love with him." - "Twilight"

9. "There are millions of people in this world, but in the end it all comes down to One". - "Crazy/Beautiful"


8. "Love is passion. Obsession. Someone you can’t live without. Someone you fall head over heels for. Find someone you can love like crazy, and will love you the same way back. Listen to your heart. No sense in life without this. To make the journey without falling deeply in love, you haven’t lived a life at all. You have to try, because if you haven’t tried, then you haven’t lived". - "Meet Joe Black"

7. "That’s the thing, she’s my other half. She’s everything that I’m not. Without her, I’m not whole. Before I met her I’d be walking through life thinking I was happy, that I was complete. But now I can’t back to just being me because now I know what it’s like to be whole." - "Guess Who"

6. "In my opinion the best thing you can you do is find a person who loves you for exacly what you are. Good mood, bad mood, ugly, pretty, handsome, what have you, the right person will still think the sun shines out of your ass. That’s the kind of person that’s worth sticking with." - "Juno"

5. "Love means never having to say you're sorry." - "Love Story"


4. "The best and most beautiful things in the world cannot be seen, not touched, but are felt in the heart." - "The English Patient"


3. "Love is always patient and kind. It is never jealous. Love is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It does not take offense and is not resentful. Love takes no pleasure in other people’s sins, but delights in the truth. It is always ready to excuse, to trust, to hope, and to endure whatever comes." - "A Walk To Remember"

2. "Our love is like the wind: I can’t see it, but i can feel it." - "A Walk To Remember"


1. "The only feeling of real loss is when you love someone more than you love yourself." - "Good Will Hunting"

* Daca aveti si alte replici din filme care v-au impresionat le puteti scrie ca si comentarii. Abia astept sa le vad.

P.S: M-am gandit sa scriu si o replica de dragoste a noii generatii, o replica care a fost spusa unei prietene de ale mele (ca fiind un fel de...declaratie de dragoste:D) cu scopul de a o amzua si in acelasi timp de a o face sa se simta in largul ei:
,,Fara tine nu exista relaxare" (Bling Bling Movie). Nu stiu daca pot compara acest ,,citat" cu ce am scris mai sus, dar cu siguranta merita o oarecare atentie...si nu neaparat pentru ca dezlantuie o amintire foarte frumoasa:)). Astept sa vad citatele voastre:).

Hear my voice

Nu ma pot opri din a-ti mai auzi vocea. Ultimele cuvinte adresate, ultimele idei gadite, ultimele ganduri sterse. Nu ma pot opri din a ma gandi la ultimele dati petrecute cu tine cand parca s-a deformat notiunea de timp. Suna a cliseu, stiu. Suna plictisitor, gretos, poate chiar putin dramatic. Dar e ciudat cum parca s-a pus capat aici, cum nu a mai continuat cu nimic. Cum firul povestii s-a rupt exact cand am ajuns la punctul culminant. Cum nu mai poate exista un deznodamant...cum se pun multe semne de intrebare, dar niciun raspuns. Cum amandoi stim ca va mai urma ceva dar nu ne dam seama cum si in ce fel. E ciudat sa vedem ca vietile noastre nu mai sunt unele de copii... As vrea ca macar uneori sa-mi auzi vocea. Atunci cand te concentrezi mai tare, sa auzi portativul ala cu note sparte de vremuri si la sfarsit, vocea mea. Ce crezi ca ti-as spune? In niciun caz nu ti-as reprosa ceva. Nu m-as intoarce in trecut si nici nu m-as grabi spre viitor. Probabil ti-as spune ceva banal. In nici un caz acel ,,te iubesc" pe care vei vrea sa-l auzi candva. Inca nu am invatat cum sa spun asta in fata, inca lucrez la categoria de ,,romantica". Inca stiu ca asta nu e sfarsitul, inca stiu ca povestea noastra nu se termina asa. In noaptea in care ploua torential te uitai absent pe fereastra. Privirea nu iti trada gandurile involburate din minte. Si acum ma intreb, oare la ce te gandeai? Mereu am vrut sa stiu ce se afla in mintea ta, ce este dincolo de acea imagine complexa pe care o creezi oriunde te-ai duce? Ce se afla dincolo de acel tip care are mari asteptari de la viata si care niciodata nu a stiut cum sa-i priveasca pe ceilalti. Deci...la ce meditai? Iti aminteai de un prieten drag? Imi auzeai vocea? Ma auzeai strigandu-te? Te imaginai intr-un alt capat de lume, cu o alta viata? Uneori si eu ma gandesc la cu totul alta lume...Eu cred ca te gandeai la povestea noastra, mai exact la sfarsitul ei. Stii si tu ca ceva nu e bine, nu? Timpul ne va face finalul, ne va arata ce trebuie sa vedem, ne va rescrie istoria...iar noi...noi ne vom pregati pentru momentul in care vom intra in scena si vom juca rolurile. Nu separati, ci impreuna.

Un grup de pasari si-a luat zborul de la fereastra mea...cred ca zboara spre tine. Si apoi... spre infinit. Spre acel infinit pe care puteam sa-l citesc in privirea ta de fiecare data cand aveai o clipa de liniste in toata agitatia din viata. Acel infinit care se reflecta intr-o oglinda sparta, acel infinit care se scurgea usor pe langa rutina de zi cu zi...

“Our love is like the wind: I can’t see it, but i can feel it.” — “A Walk to Remember“

Destine?!

Ma gandesc adesea ca suntem doar niste omuleti desenati pe hartie. Simple figuri, forme, caractere fara viata, aliniate pe o coala alba. Cine ne deseneaza? Cine are acel talent desavarsit, acea putere extraordinara de a da nastere unor fiinte ca noi? Unor persoane care ascund in ele capacitati incredibile, poate chiar nebanuite. Nu stim inca sigur daca acele idei apartin lui Dumnezeu sau sunt meritele a ceva mai puternic. Cert este ca suntem desenati, toti facuti de aceeasi mana, iar dupa ce suntem finalizati, suntem decupati si lasati sa picam, sub indrumarea vantului, pe Pamant. Unde? Pe acel ,,X". ,,X" marcheaza locul. Locul de unde incepe totul...toata aventura, tot pericolul, toate provocarile...locul de unde incepe viata, acea cursa contra-cronometru pe care ori o castigi, ori esti mort! Cand aterizezi pe acel X nu ai habar de ce ti se va intampla, prin ce parti ale lumii si ale mintii te va indruma scopul tau. De aceea in primii ani ai o calauza ascunsa. Cineva care trage sforile si te ajuta sa nu cazi...apoi...esti pe cont propriu. Iti croiesti singur personalitatea, adaugi accesorii la schita ta, alegi ceea ce vrei sa devii/faci. Si de obicei alegerea ta nu e la intamplare. E alegerea destinului care este mereu cu un pas inaintea ta. Cand faci o alegere crezi ca ai facut-o singur, fara sa-ti dai seama ca cineva ti-a soptit asta. Stiu, e ciudat...dar adevarat! In celalalt capat al povestii, alt destin, a soptit altcuiva, alta poveste. O poveste care la un moment dat se va intersecta cu a ta. Si atunci ce faci? Treci pe langa acel cineva sau il lasi sa-ti schimbe viata? Ei bine, asta difera de la om la om. Dar trebuie sa stii ca intr-o poveste de dragoste nimeni nu se amesteca. Nici macar destinul (bine, poate doar la inceput). Dar apoi e numai intre voi doi. Intre tine si el si nimeni altcineva. Ceea ce simtiti se va invarti intr-o sfera a voastra care nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla afara, dincolo de peretii vostri. Sunt multe sentimente pe care trebuie sa le descoperi ca om. Si trebuie sa gasesti si persoanele potrivite. Si chiar daca nu gasesti pe nimeni, trebuie sa stii ca acolo, in lume ai un geaman. O persoana care a fost desenata pe aceleasi idei ca si tine. O persoana cu aceeasi mentalitate, care priveste viata din acelasi punct de vedere sau dintr-unul mai bun care iti poate oricand transforma acel ocean de vise incremenit intr-o cascada involburata. Daca am sti ce se va intaampla cu noi, viata asta ar fi cea mai prosta piesa de teatru vazuta vreodata. Daca am sti toate personajele nu am sti toate emotiile, daca am sti toate decorurile, nu am sti toate sentimentele. De aceea avem nevoie de elementul surpriza, care in cazul de fata poarta numele de ,,DESTIN". Si daca tu crezi ca nimic din toate astea nu e prezent in viata ta...mai uita-te o data!

I've seen a million people change

Am cunoscut o multime de oameni, i-am vazut evoluand, schimbandu-se, venind si plecand. Am auzit o multime de soapte, am citit o mie de opinii, am vorbit cu o mie de persoane, am scris o mie de numere de telefon, am retinut o mie de nume...ca apoi, a doua zi, sa-mi dau seama ca toata lumea s-a schimbat ca si cum si-au ales alte nume, alte numere de telefon, alta identitate. Am vazut sute de locuri, cu sute de privelisti. Parca in timp s-au schimat si ele. Nu ar fi corect sa critic toate aceste lucruri si sa nu ma bag in seama si pe mine. Am vazut un milion de oameni schimbandu-se dar nici eu nu am ramas la fel. M-am schimbat odata cu ei, cu fiecare idee spusa, cu fiecare film vazut, cu fiecare carte citita...Mereu aceste lucruri influenteaza opinia asupra a ceea ce te inconjoara si cum totul evolueaza foarte repede speri ca macar cativa oameni sa aiba ritmul tau de dezvoltare. Personal cred ca sunt unele lucruri in viata care se schimba cu scopul de a te incurca. Trebuie sa treci peste ele, sa te prefaci ca au facut parte dintr-o pagina din jurnalul tau. Dar cum sa nu te opresti sa analizezi situatia cand aceasta schimbare se produce exact persoanelor la care te astepti mai putin. De ce simt nevoia oamenii sa se schimbe? De ce cred ca pot deveni mai buni daca isi propun sa devina niste roboti? De ce cred ca pot renunta la sentimente in favoarea carierei? De ce cred ca prietenia e supraapreciata? Ce-i cu tine? De fapt, cine esti? Si ce vrei? Si de ce te prefaci ca nu ma cunosti? Credeam ca din toate persoanele pe care le cunosc, tu vei ramane la fel. Acum ce faci? Imi dovedesti ca instinctele mele dau erori? Incep sa te vad din ce in ce mai departe, ca o umbra printre alte figuri ciudate. Te inteleg ca vrei sa pleci, ca ai nevoie de o pauza. O poti face, nu ma deranjeaza. Dar stiu ca peste ceva timp, voi primi un telefon si atunci voi auzi aceeasi voce soptita care va spune ,,Buna, sunt eu. Ce mai faci?". Si te voi asculta si privi cum iesi dintre toate acele retineri ale tale, cand lasi totul deoparte si incepi sa-ti spui povestea. Si timpul va trece, iar tot acel castel de caramida sparta se va ridica din nou iar in varful lui se vor afla doua persoane, doua umbre, doua figuri...tu si eu.

That's my generation

Stiu ca nu ar trebui sa ascult oamenii care imi spun ce si cum sa fac. Doar ca de la o vreme incep sa devina enervanti si incepi sa te gandesti de ce insista asa mult pe ideile lor. De ce cred ca ceea ce vor ei e mai bine pentru tine? De ce insista sa te incadreze intr-o anumita categorie dupa felul in care te porti/mergi/imbraci/privesti. Iar atunci cand aud ce vrei sa devii cu adevarat, fac ochii mari si zic ,,Pai...daca vrei tu. Dar eu ti-am zis...".
Oricum nu va ascult. Scuze, dar pentru mine veti ramane mereu un radio caruia ii lipseste butonul de Off. Un radio vechi care nu vrea sa se modernizeze, asa cum si voi refuzati sa traiti in prezent. Cand stau ore in sir ascultand muzica si gandindu-ma putin la viitorul meu ma gandesc un pic si la ideile voastre. Nu sunt rele si poate ca m-as descurca. Dar nu e ceea ce ma caracterizeaza. Imi cereti sa am idei putine, dar fixe. Pentru mine asta ar insemna sa nu am idei deloc! Vreti sa merg undeva la sigur, sa nu o dau in bara, dar cred ca tocmai asumarea riscurilor face viata mai frumoasa, ba chiar te face om in toata puterea cuvantului.
Nu vreau sa devin proprietara nu stiu carui lant de hoteluri, nu vreau sa detin nu stiu ce companie, nu vreau sa obtin nu stiu ce diploma la Oxford si parca nimeni nu intelege asta. Vreau doar sa fiu eu. Intr-adevar, vreau faima, dar vreau sa ajung la ea urcand pe scara mea.
Poate ca faima a ajuns ceva comercial avand in vedere ca pana si o surdo-muta poate face cariera in lumea muzicii prin playback (ok, am exagerat, dar explica multe situatii) si asa imediat ajunge faimoasa...pentru nu stiu cate minute. Nimic nu e mai stanjenitor decat faima de 15 minute. Te simti asa bine si dintr-o data, dintr-un erou ajungi un zerou. Se intampla. Dar promit ca voi avea grija sa nu detin o astfel de faima daca mi se ofera ocazia sa fiu celebra. Viata e imprevizibila deci nu stii la ce te poti astepta.
Pana la urma toata lumea vrea sa ajunga cineva, undeva, candva. Toata lumea are ganduri mari, asteptari, vise, talente ascunse pe care daca stii sa le exploatezi te propulseaza undeva departe...Asta e generatia mea: nonconformista, increzatoare, incapatanata, imprevizibila si talentata (pentru ca in ultima vreme am descoperit calitati in fiecare om).

Ma vreau inapoi

Imi vreau inapoi haosul meu celebru...
Imi vreau inapoi imaturitatea mea inovatoare...
Imi vreau inapoi inconstienta mea premiata cu Nobel...

Pe scurt: ma vreau inapoi! Da, eu! Vreau sa ma gasesc si nu stiu unde sa ma caut. Printre flori? Nu, acolo e un loc plin de gaze colorate care nu vor printre ele o picatura de monotonie. Printre nori? Sunt prea obosita sa zbor pana acolo. Printre pesti? La cata energie am in clipa de fata probabil as ramane acolo. Printre flacari...flacari de idei, scantei de amintiri...asta e! Idei! Cum eram eu. Ma caut prin trecut. O caut pe acea eu nonconformista care sorbea viata cu un pai dintr-o cutie de Fanta. De ceva timp nu ma regasesc. M-am pierdut pe drumuri nepavate. Nu mai rad, mi s-a luat si ultima picatura din ceea ce puteam fi eu. Si de parca asta nu putea fi deajuns, mi s-au ars toate becurile de la felinarele care-mi luminau drumul. Da, stiu, jalnic...mai ales pentru mine. Sunt ca un zbor fara o pasare, ca o Luna fara Soare, ca un gand fara o viziune. Nu-mi mai aud ecoul...Unde naiba suuuuunt? O voce din interiorul meu imi spune ,,Nu dispera!". Stii ce? Tu ai face-o daca ai fi in locul meu. Eu sunt in locul tau. Si am de gand sa te intreb cat ai de gand a o mai tii asa? Iti plangi singura de mila...JALNIC! Nu ma ajuti... Dc sa o fac eu cand o poti face tu? Desi vocea asta era foarte enervanta mi-am dat seama ca avea dreptate. Daca eu nu ma vreau cu-adevarat inapoi cine sa ma aduca?
Limita e cerul!? Gresit! Sunt o gramada de lucruri care se afla dincolo de cer. Mai departe, mai departe si mai departe...
So get find them!

Go for ROCK!

Maine, 26 iunie va fi o zi care va ramane insemnata in jurnalele multor oameni. Incepand cu ora 15:15 se da startul evenimentului mult asteptat din cadrul festivalului de rock “Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival”. Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica vor concerta impreuna pe aceeasi scena, in fata a sute de romani extaziati.
Imi pot imagina emotiile dinaintea evenimentului, toata lumea agitata si batand din picior, oameni verificandu-si aparatele pentru ultima data si uitandu-se din 5 in 5 minute la ceas cu aceeasi intrebare in minte (,,Mai e mult pana incepe?), multimea incepand sa produca acel fosnet al nelinistii, primele batai de tobe, urlete, tipete, ultime cuvinte adresate prietenilor pana la sfarsitul spectacolului si in final startul...startul haosului, sau, asa cum cred eu: startul orelor rupte din rai intretinute de unele din cele mai tari trupe ale timpurilor. Si totul va incepe cand Adrian Despot (solistul trupei Vita de vie) va face primul salt pe scena...De aici, preuspun ca toata lumea isi poate imagina cum vor decurge lucrurile (in stilul expresiei ,,ROCK ON!").


*Sambata, 26 iunie

15.15 – 16.00: Vita de Vie

16.30 – 17.15: Anthrax

17.45 – 18.45 : Megadeth

19.15 – 20.15: Slayer

21.00 – 23.00: Metallica

**Si acum partea proasta privind tot acest moment al muzicii (in afara de aglomeratie): eu nu voi fi prezenta:((. Desi am incercat sa obtin un bilet, pana am strans eu banii toate se vandusera (Bad Luck!)...Asta e, data viitoare! Poate atunci va fi si mai spectaculos:).

Certificat de prietenie

Nu vreau sa incep ,,certificatul" meu de prietenie cu fraze banale pe care le gasesti oriunde in vitrinele mall-ului la magazinele de cadouri. ,,Iti multumesc ca mi-ai fost prieten pe durata acestei vieti blah, blah, blah"; ,,Se acorda acest certificat al prieteniei lui X de la Y"; s.a.m.d. Cum m-am saturat de clisee, vreau ca certificatul meu de prietenie pentru tine sa cuprinda niste marturisiri...
Imi pare rau ca uneori te ignor si nu arat nicidecum recunostinta mea pentru tine. E vina mea ca uneori nu ma pot exterioriza, ca nu pot fi tipa amabila si diplomata in cele mai normale conditii, ca desi imi esti mereu alaturi parca toate multumirile tale pentru tine se reflecta catre altii care nu au facut nici pe jumatate cat ai facut tu.
Imi pare rau ca fac glume si caterinca cand tu chiar ai o problema serioasa.
Imi pare rau ca niciodata nu am stiut niciodata sa calatoresc cu cineva in compartimentul meu...cineva care sa aibe grija ca ajung la destinatie.
Imi pare rau ca uneori am fost prea capoasa pentru a intelege ca tie chiar iti pasa de mine...nu sunt obisnuita cu genul asta de afectiune.
Imi pare rau ca in filmul meu protagonista sunt tot eu.
Imi pare rau ca uneori par salbatica.
Imi pare rau ca evolutia mea nu corespunde cu cea a unei femei de afaceri moderne.
Imi pare rau pentru tot ce te-a suparat vreodata...

Sincer? Eu nu ti-as da un certificat de prietenie. Nici macar o diploma. Ti-as da un Nobel...Nobelul pentru Performanta! Nu in fizica! Nu in chimie! Nu in stiinta! Ti-as da premiul Nobel pentru rabdare cu prietenii caposi care nu stiu sa aprecieze oamenii binevoitori care le intind de fiecare data o mana catre portita aia de scapare din orice situatie. Desi nu o arat, crede-ma ca-ti sunt recunoscatoare pentru toate aceste lucruri.
Si poate ca ce am scris eu aici ti se pare banal, poate ti se pare alt cliseu, alta baliverna de genul aceleia pe care presa o foloseste in ziarele de scandal ca sa faca cunoscuta parerea parlamentarilor...Sa stii ca in ciuda aparentelor imi e destul de greu sa ma exteriorizez si cand o fac, imi calc pe inima dar stiu ca singura nu voi supravietui mereu.
Am uitat sa mentionez ca premiul Nobel pentru Performanta nu l-ai obtinut doar pentru rabdarea pe care o ai cu prietenii...ci si cu parintii. Da, acele creaturi 3D iesite pe ascuns din The Final Destination pentru a-si indeplini scopul lor terorist...We must be survivors! Te descurci grozav cu supravietuirea.;)
Tin sa-ti fac o multumire pentru faptul ca te pot suna si la 4 dimineata (probabil mi-ai inchide si mi-ai trimite un mesaj de gen ,,bai nu stiu despre tine, dar oamenii normali dorm la ora asta. daca ai ceva sa-mi spui, noteaza pe ambalajul ala de la farmacie de langa pat si-mi zici pe la 11 cand ma trezesc"...dar stiu ca pe la 04:30 m-ai suna din cauza curiozitatii tale ucigatoare). Nici nu stii cat de mult ma bucur sa aud la telefon acel ,,Buna, Mo, sunt eu! Ce mai faci?".

M-ai salvat de atatea ori: de furia uscatorului de par, de usile blocate, de prajiturile arse , de trenurile pierdute, de nefericite povesti de dragoste. Cum as fi supravietuit fara tine? (probabil asta este cel mai inteligent lucru pe care l-am zis pe ziua de azi:D, dar cred ca te-ai obisnuit deja cu faza asta)

P.S. Esti una la o mie...si ma simt norocoasa sa te am ca prietena.
P.P.S. Te iubesc:-*

Undeva, se desfasoara o vacanta de vis

1 iunie, prima zi de vara. Prima zi a fericirii mele. Desi afara e urat, ploua si se aud zgomote de motoare infundate din parcare, in mintea mea e cu totul alta imagine. Mintea mea se invarte undeva prin lume, intr-un cadru insorit, poate undeva pe o plaja in Grecia sau Australia. Da, vreau la mare (eventual ca inot intr-un ocean). Vreau sa fiu singura, inotand printre bancuri de pesti si sa simt nisipul fierbinte intre degete. Vreau sa alerg pe plaja cu un caine vesel care se bucura de aceasta pauza la fel de mult ca si mine. Telefonul va fi pus undeva pe prosop, pe silent. Fara parinti care sa sune disperati ca e tarziu si ca ar trebui sa ajung acasa, fara profesori care sa ma intrebe cand e gata proiectul, fara oameni curiosi care imi supravegheaza viata ca si cum ei nu ar avea una. Fara toate astea, fara stress, fara griji, fara probleme, fara cuvinte. Doar eu si mintea mea care lucreaza incontinuu. Cel putin sa fiu doar eu momentan. Cand obosesc, sa stiu ca pe o masuta din bambus ma asteapta un suc rece, cu 2 cuburi de gheata si o inghetata cu 10 cupe:X diferite. Vreau sa-mi iau o placa de surf albastra si sa prind cele mai mari valuri in timp ce fac sute de poze. Intotdeauna mi-am dorit sa fac surf si daca as avea ocazia, as face, fara sa am retineri. Undeva pe plaja, mai departe vreau sa am o casa...una mare, cu 3 etaje, unde se afla toata gasca golind frigiderul si epuizand sistemul stereo, uitandu-se la ultimele filme cumparate. Sa stiu ca atunci cand ma intorc, ma asteapta mereu cu aceleasi glume bune care ma fac fericita si cu acelasi BigMac cu care m-am obisnuit. In departare se aude acel sunet vag de chitara...acel sunet care ma duce usor ca gandul spre realitate, cu gandul la iarba pe care stau (de ce nu e nisip:((), cu gandul la gardul din caramida din fata mea, cu gandul la orasul in care ma aflu, cu gandul la prietenii mei care nu se afla intr-o casa luxoasa, ci pe o pajiste alaturi de mine si cu gandul la faptul ca tot acest paradis pe care mi l-am imaginat s-a risipit ca nisipul ala de pe plaja, lasand loc vietii mele de zi cu zi. Nu zic ca am o viata nasoala. Din contra, e chiar tare si plina de miscare doar ca nimic nu se compara cu plaja din Australia. Pana si imaginea cainelui a fost luata de aripioarele rosii ale unei buburuze. Frate, ce schimbare:)). Si uite cum viata merge inainte...:)

E un timp pentru toate...

,,E un timp cand ai si un timp cand ceri si un timp cand trebuie sa speri,
E un timp cand stai si un timp cand pleci si un timp cand peste toate treci,
E un timp cand vrei si un timp cand poti si un timp cand esti uitat de toti,
Dar oricine ai fi, oriunde esti, oricand e timpul sa iubesti."


P.S: Multumiri speciale:
1. Persoanei care a stiut cand sa plece si cand sa se intoarca in viata mea. Merci pentru intelegere:) si pentru toate pozele facute impreuna:).
2. Grupului vesel de mai sus, atat persoanelor care au iesit in poza cat si celorlalte. Mai ales celor care au facut caterinca atunci cand eram cu moralul la pamant. Va iubesc ca-mi salvati mereu ziua:).
3. Lui ^^Kindu^^ care stiu ca este mereu acolo pentru mine.
4. Celor doua persoane cretse care mereu au grija sa-mi reamintesca faptul ca trebuie sa stau pe doua.:))

Taci si uita!

Sunt unele clipe pe care ar fi mai bine sa le lasi in urma. Sunt unele amintiri pe care ar fi mai bine sa le inchizi intr-un jurnal vechi...si sa arunci cheia. Sunt unele numere pe care ar trebui sa le stergi din telefon si unele persoane carora le-ar fi mai bine daca le-ai lasa sa plece odata cu briza oceanului. E greu, nu? Da, stiu. Dar uneori imprejurarile nu-ti dau de ales. Si poate ca atunci cand esti liber, tu cu tine, observi ceva nou, ceea ce cautai demult...si ceea ce iti era dat sa descoperi. Cand in sfarsit crezi ca ti-ai gasit locul, nu te uita inapoi. TACI SI UITA! Totul! Tot ce a fost...lasa pur si simplu un semn marcat pe o stanca, pentru a-ti aduce aminte ca ai trait, ca ai un trecut. Si atat! Ia-o de la capat, fara retineri!
- Ok, dar daca am sa le zic ceva important?
- Taci si uita.
- Mda...oricum nu a ramas nimic de zis. Totul e asa cum trebuia sa fie.
- Taci si uita.
- Dar daca uneori ma mai gandesc la trecut?
- Taci si uita. Oricum trecutul nu-ti face prea bine, deci nu te mai gandi la el.
- Bine, dar...
- Taci si asculta-ma cand iti spun ,,taci si uita".
- Ieri mi-am amintit de o faza in care...
- Taci si uita!
- Ceea ce a fost e destul de suparator...cred!
- Te inseli. Taci si uita!
- Da, ai dreptate:). Am trecut peste. Stii, tie iti e destul usor sa vorbesti. Tu doar ma dirijezi, fara macar sa treci prin asta. Nu ma intelegi! Tot ce e in spatele meu e opac. Nu pot distinge nimic. Tot ce pot vedea este imaginea din fata mea, oceanul, plaja, stancile, prietenii, sucurile la cutie, aparatul foto si valurile mari dar superbe (sa nu uit sa fac o poza).
- Am trecut de mai multe ori prin ceea ce treci tu...doar ca nu m-am plans atat. Ar trebui sa inveti sa analizezi mai bine situatiile. Crede-ma ca nu esti singura. Ai o groaza de prieteni pe care nici nu-i pot numara pe degete.
- Stiu ca am prieteni. Si tin enorm la ei:).Dar unele lucruri neclarificate iti revin uneori prin minte. Si nu pot disparea chiar imediat...asa ca iti reamintesti. Si vezi ca ai uitat sa spui ceva in frazele de mai sus:D
- A, da! Bine ca mi-ai amintit! TACI SI UITA!
- Ai dreptate...Uneori uitatul e cel mai bun lucru pe care il poti face. Poate ca nu clarifica nimic, poate ca lasi un roman fara sfarsit, poate ca uiti sa-ti conturezi propriile amintiri...Dar iti este mai bine! Si avand in vedere ca viata e scurta, e mai bine sa ai un dosar cu toate momentele tale fericite decat unul cu momente triste si monotone. Batranetea iti va oferi oricum destule momente nasoale, dar cui sa-i mai pese de ele cand stii ce se ascunde in spatele vietii tale si in spatele ochilor incetosati.
- In sfarsit ai inteles!
- Yup:).
- Si...
- Yeah, I know! Tac si uit!


P.S: Poza e facuta de mine!:D

Hey! Are you there?

Nu te inteleg...Nici nu vrei ca eu sa te inteleg, nu? Asa ma gandeam si eu. Imi arunci priviri care vor sa puna o multime de intrebari, priviri nedumerite care cauta o explicatie. De ce nu ma intrebi ce ai de intrebat? Orice! Ti-as raspunde:). Dar ai o retinere. Probabil ca deja ai in minte un raspuns la intrebare si deja nu vrei sa-l stii pe al meu. Cand vei vrea sa ti-l zic, ti-l voi zice. Poate atunci vei lua o decizie...una care sa te reprezinte si nu sa-ti fie impusa. Pentru ca iti sunt impuse multe, prea multe, fara ca tu sa stii. Iti sunt strecurate discret in minte, fara sa-ti dai seama de persoane la care tii. Eu nu vreau opiniile lor, ci pe ale tale; eu nu ii vreau pe ei, ci pe tine. Eu nu ma inteleg bine cu ei...eu ma inteleg cu tine.
Crede-ma ca-mi lipsesti enorm. Imi lipsesc glumele tale, imi lipseste statul la telefon cate 2 ore, imi lipseste lipsa ta de interes in legatura cu scoala sau cu activitatile pe care le fac eu. Imi lipseste acea incredere in propria persoana de care dadeai mereu dovada...imi lipsesc acele intrebari care mereu ma amuzau (sper ca atunci cand citesti asta sa zici un inegalabil ,,CE?").
Tu zici ca iti lipsesc amintirile, ca vrei sa se intoarca, dar atunci cand eu si el iti aruncam priviri care spun tare si clar ,,Hei! Ce faci? Nu vrei sa vii la noi? Nu vrei sa te intorci? Nu vrei sa vorbim?", te indepartezi usor avand o adevarata oroare intiparita in minte, oroarea de a ne vedea, de a te intoarce. Ce e in neregula cu noi?
Asa cum spuneam, imi lipsesti. Cred ca abia acum am invatat sensul propozitiei pe care ai scris-o odata intr-un caiet de clasa: "I miss you". Acum as intreba ,,Mai esti acolo?", dar stiu ca ar fi o intrebare retorica. STIU ca esti acolo, STIU ca mereu vei fi. Oricum, nu s-ar auzi nimic. S-ar auzi doar ecoul meu si respiratia ta. As vedea doar o luminita care s-ar pierde undeva in lentilele ochelarilor tai...si poate as simti o privire fixata spre mine, o privire care spune ,,Stii, stau aici doar pentru ca este mult prea intuneric si nu pot gasi iesirea. Si vreau sa vad ce se intampla cu tine, daca supravietuiesti sau nu". Stiu ca nu e adevarat. Stiu ca in ciuda indiferentei care o ai pentru mine, tu inca mai simti ceva. Amintirile si-au lasat amprenta pe tine. Si sper ca la fel si eu...
Probabil ca ce am scris aici ti se vor parea fleacuri, aberatii, prostii. Nu e asa! Ce am scris aici este ceea ce gandesc acum si mi-as dori sa nu ignori nici un detaliu. Acum e alegerea ta! Si vreau sa fie doar a ta, nu si a lor! Daca acum alegi cealalta parte sa stii ca nu ma supar:). Cand vei simti ce-am simtit si eu, cand vei vedea ce am vazut si eu, cand vei face conexiunile pe care le-am facut si eu atunci vei lua o decizie finala. Si poate ca atunci vei veni inapoi la mine, sau te vei izola. Nu stiu ce vei face! Dar sigur vei avea nevoie de un prieten...si poate acel prieten nu sunt eu. Vreau sa stii ca atunci cand nu va fi nimeni prin preajma, cand nu vei vedea pe nimeni la orizont, eu voi fi in spatele tau, undeva prin umbra ta pentru a nu ma vedea nimeni. Atunci vom vorbi despre toate astea, despre tot ce te-a suparat vreodata si despre toate motivele pentru care am facut acele lucruri.

**
Sa ne intalnim toate a fost o prostie! Un dezastru! Nu putem fi un puzzle, niste piese care sa fie in armonie. E imposibil! Pentru ca fiecare piesa apartine altui puzzle...si e trist ca nu-si da seama. Le mai trebuie timp.
Eu sunt prima piesa care a iesit din joc. Acum caut setul caruia apartin...se pare ca mai am de cautat! Nu ma deranjeaza. Intre timp, mai arunc priviri la jocul vostru, incercarea voastra de a va uni...hmmm...Cine e urmatoarea care iese din joc? Nu conteaza...rezultatul va fi acelasi: vom merge toate pe cai diferite. Vom mai vorbi, poate ne vom mai intalni ocazional si atunci nu vom face aceleasi greselei pe care le-am facut.

***
Acum eu sunt ,,pensionata" si fericita. Totul decurge asa cum vreau eu, tot Universul conspira la implinirea dorintelor mele. Soarele isi indreapta lumina catre mine. Este cel mai placut sentiment...un sentiment de care nu vreau sa scap...si cu siguranta nu-l voi pierde.;) My life is perfect! My life is p!nk!

Arde!

Arde adevarul care niciodata nu s-a aratat cand a trebuit.
Arde minciunile care te fac sa urli.
Arde faima care te imbata zi de zi.
Arde fotografiile din cutia de sub pat...sunt amintiri de care vrei sa scapi.
Arde jurnalul...nu lasa nici o urma!
Arde scrisorile primite de la el...acum nu mai e.
Arde versurile cantecului prost care te-a facut sa plangi.
Arde ideile care te-au bantuit in zilele proaste de toamna.
Arde norii negri de pe cerul tau senin.
Arde toata cutia de chibrituri ca si cand ai arde lucrurile care te-au facut sa plangi.
Arde pachetul de tigari care te facea dependenta.
Arde cadourile primite de la el...sunt false, fara rost.
Arde calendarul...are insemnat toate zilele in care v-ati intalnit.
Arde toate desenele din bloc care iti aminteau de acele date insemnate in calendar.
Arde fiecare particica din fericirea lui...cenusa ramasa, e fericirea ta.
Arde sfarsitul...ti-a stricat inceputul.

Si apoi...Bucura-te de flacari!

Too cool for school

Urasc faptul ca este vacanta, iar eu vorbesc despre momente din timpul scolii. Probabil ca acum spuneti in gandul vostru ,,lasa-te, mai! Nu stii sa-ti traiesti viata!". Nu stiu daca-mi traiesc sau nu viata, dar stiu sigur ca ceea ce scriu acum vine din micul meu coltisor de rai. Nu simt mereu sa marturisesc asta, deoarece nu ar fi stilul meu. Eu sunt mai rezervata... Dar e un sentiment de moment care merita scris aici. Imi voi aminti fiecare ora de religie cand se auzeau din spatele meu, doua voci puternice urland ,,doamna, daca incepem sa tipam, ne dati afara?". Iar profa de reliegie se enerveaza si ne da test...un test pe care il facem cu cea mai mare indiferenta...si bineinteles, la caterinca, pentru ca profa niciodata nu ne corecteaza testele (uneori nici nu se deranjeaza sa le ia acasa):
1. Ce a facut Iisus inainte de a fi rastignit?
Nu stiu...Dar avand in vedere sintagma ,,God wears Gucci" pot spune ca e ceva legat de un brand...probabil Iisus a inventat ,,Chanel".
P.S.: Imi plac parfumurile de la Chanel. For a better life!
2. Spuneti ce s-a intamplat in Vinerea Mare?
Cu mine sau cu Iisus?
3. Spuneti ce ati inteles din Pilda celor 10 fecioare?
Nu am inteles nimic pentru ca Dragos si Cristi comentau meciul de fotbal de seara trecuta. Mama, ce mi-a placut minutul 23!
4. Spuneti ce pilda reprezinta imaginea numarul 2.
Nu vad prea bine. Imaginea este alb-negru si este prost xeroxata.
5. Ce faceti pentru a valorifica talentele date de Dumnezeu?
Orice imi trece prin cap, poate descopar calitati noi. :D
6. Ai dusmani? De ce?
Da, am! Pentru ca mi-am cumparat o pereche de sandale cu toc foarte cool si o tipa este foarte geloasa...oricum sandalele astea ar fi stat ca pe gard pe ea.
7. Crezi ca vei ajunge in rai?
Cu noile mele sandale...CATEGORIC!

Nu vreau sa credeti ca sunt atee sau ceva de gen. Din contra, cred in Dumnezeu...dar cred in felul meu, asa cum fiecare o face in felul lui. Nu mi se pare corect sa fim trasi la raspundere pentru felul in care credem in El sau sa-l justificam. E o banalitate totala! Cat eu cred si aceasta credinta exista si in suflet nu ar trebui sa fiu trasa la raspundere. Din punctul meu de vedere, toate sfaturile si cerintele profesorilor de religie sunt exagerate. Nu pot duce o viata atat de ,,cuminte", nu ma mai pot comporta ca acum 200 de ani. Daca timpurile s-au schimbat, corect ar fi sa se schimbe si regulile. Jocul sa ramana acelasi! Doar sa se faca mici adaptari dupa vremurile noi.

Acum banuiesc ca va intrebati de ce am numit postarea ,,Too cool for school". Nu doar pentru raspunsurile amuzante date la testul de religie, nu pentru urarile ,,Va vrem chel!" adresate profului de istorie, nu pentru micile comentarii haioase pe care le facem si nu, nici pentru rabdarea de a numara 3000 de secunde. Ci pentru ca nu putem sta potoliti. Daca ne impui asta, facem mai rau. Ce ne pasa noua de nu stiu ce teorema cand afara e cald si auzim rasete in fata scolii? Ce ne pasa noua de profesorul de serviciu care ne spune sa fim decenti pe coridoare cand putem alerga cu bratele ridicate in timp ce strigam ,,destrabalare"! Cum sa stam noi sa invatam pentru olimpiada la mate de sambata cand ne suna prietenii sa iesim afara? Toate astea-s imposibile pentru noi. Daca ne iau asta, ne iau scopul nostru in scoala, pentru care suntem mult prea ,,cool". Noi nu suntem facuti sa stam pe un scaun holbandu-ne la o bucata enorma de sticla, nu suntem facuti sa ne exercitam toata atentia intr-o fisa de lucru banala, cu un text plictisitor (macar textul sa fie ok, ca sa il citim si noi cu atentie). Nu poti avea pretentii ca in timpul unui test, la orice o fi el, sa nu ne trezim sa mai spunem cate o gluma buna, doar asa, ca sa destindem atmosfera:D.

Exact in ora de mate, te uiti pe geam si iti vine sa chiulesti, sa te duci acasa, sa-ti iei chitara si sa o tulesti pe faleza cu gasca, uitandu-te la preturile inghetatelor...Dar va veni vara si vom face toate chestiile astea fara sa fim nevoiti sa chiulim, le vom face pe rand. Pentru ca vom avea timp pentru toate...

Scoala nu este locul cu care sa ne asociem. Suntem ca o dreapta trasata printr-o infinitate de puncte. Cu toate acestea venim la ore, pentru ca ne-a intrat in reflex si nu suntem atat de ingrati incat sa uitam ca aici s-au format prietenii stranse si tot aici am invatat sa fim oameni si ce inseamna un viitor stralucit. Am invatat ca muncim pentru noi si nu pentru ei; ca viitorul este al nostru, nu al lor...

HAVE FUN AT SCHOOL!:)