Avem timp...

Ma fascineaza cum oamenii se grabesc mereu in incercarea de a realiza cat mai multe lucruri. E uimitor sa vezi sute de oameni cu serviete grabiti sa ,,intampine" noi documente si alte chestii neesentiale pentru supravietuire. E ciudat cum toti se chinuie sa faca ceva pentru a nu pierde timpul. ASTA e marea greseala! Noi avem timp! Avem timp de iubire, de invatat, de recuperat, de faima, de bani, de prieteni, de certuri, de scuze, de relaxare, de glume. Si in aceeasi masura avem si timp de pierdut. Pentru ca nu esti om daca nu pierzi macar o singura data timpul. Si atunci cand o faci, te-ai gandit la un motiv? Pentru ca esti obosit? Nu, asta e doar o scuza. Pentru ca nu ai ce face? Asta ar fi cel mai penibil lucru pe care l-ai putea spune. Pentru ca simti nevoia! Da, asta chiar e o explicatie buna. Simti nevoia sa stai fara a te gandi la nimic. Nici macar la tine. Simti nevoia sa fii open mind. Acum zic asta pentru ca ma simt foarte bine si chiar nu am chef de cliseele pe care le-am scris aici pana acum. Asta este o noua...versiune. De fapt, asta sunt EU! Da, ce bine ma simt sa folosesc din nou pronumele personal de persoana 1, singular. Eu, plina de idei, eu cum nu am fost niciodata. Dar sa revenim la subiect. Pierderea de timp. Si scrierea pe blog ar fi o pierdere de timp. Pentru ca nu realizezi decat un fel de jurnal virtual capabil de a spune ceva cat de cat real despre tine. Si pentru ce? Pentru a te descarca sau pentru a transmite o chestie ce are o importanta ,,mondiala" pentru tine. Nu realizezi o mare performanta, dar e suficient incat sa te faca fericit. Si asa ajungi sa te intrebi ce e, de fapt, o pierdere de timp. Nu o poti defini ca o activitate in care faci ceva ce nu ar putea avea nici cea mai mica influenta in viitorul tau. Pentru ca iti place sa faci astfel de lucruri ,,nesemnificative"...daca ne gandim bine, toata viata e facuta din astfel de lucruri, le intalnesti la tot pasul, iar majoritatea iti atrag privirile indiferent de locul in care te afli: fie ca e vorba de un amarat de birou, undeva pe la etajul 32; fie ca e vorba de o bicicleta sau de micul tau apartament din centrul orasului.
Te gandesti ca in timp ce tu muncesti de rupi, cineva isi desfasoara mica lui vacanta de vis din Malibu. Brusc, te gandesti ca vrei si tu. Deodata iti imaginezi hamacul alaturi de care, pe o masuta din lemn, se afla un suc de nuca de cocos, iti imaginezi valurile calme care se destrama pe nisipul acela fierbine, incarcat de prea multi pasi apasati de griji. Astea-s doar vise, iar visele in opinia multora sunt pierdere de vreme. Dar asta e un mod de ati inveseli ziua, de ati modifica starea in bine si e ceva ce iti place. Nu te doare sufletul sa-i pui o eticheta gen ,,pierdere de timp"? Eu zic sa te gandesti de doua ori inainte de a eticheta ceva sau pe cineva...

Zambeste, rade, simte, miroase, gusta, mananca, zboara, viseaza, pluteaste, iubeste, roaga-te, TRAIESTE!!!

Sau NU!

Si m-ai lasat acolo, sa atarn de un fir de fericire relativa,
uitandu-ma cum te indepartezi doar de
dragul de a ma vedea cum sufar.
Sau NU!

Imi auzeam respiratia pe holul rece lipsit de viata.
La capatul culoarului erai tu, acelasi tu, neschimbat,
gata sa pleci la fel de repede cum ai aparut,

lasandu-ma sa-mi inec tristetea in albul imaculat al peretilor care ma fac sa urlu.
Sau NU!

M-am plictisit de aceleasi cuvine, dimineti, raze, chipuri, idei, coridoare, dorinte. Totul devine prea fix,
prea anost si deja mi se face

greata de mirosul asta slab

de cafea. Totul e prea
uniform si absenta ta
se face simtita.
Sau NU!





Femeile nu mai merg cu gratia unei pisici. Nu mai cunosc
eleganta tocurilor.Se uita in jos, timide, confuze, la gropile din
asfalt si pantofii altora de parca nu ar avea voie sa
priveasca in fata. Ele spun sa e greu sa te joci,

sa seduci, sa iti doresti, sa-ti gasesti
fercirea in lucrurile care te inconjoara...Sau Nu!

Ea voia dragostea. Era singurul lucru de care avea nevoie.
Singurul pas catre fericirea eterna.Si a gasit dragostea!
A gasit-o in el, in mirosul lui, in felul lui.
Ca apoi sa sfarseasca singura,
pe o banca, gandindu-se la greseli si
nimicuri, avand remuscari,
in timp ce imaginea ei se pierdea
in norii pregatiti de furtuna,
gata sa planga la fel ca ea...
Sau NU!

M-am pierdut pe mine cu gandul la tine.
Ma regaseam in tot ceea ce faceai.
Ti-am adoptat obiceiul de a trai,
de a rade, de a spune lucrurile,
pentru ca apoi sa aflu ca sunt o copie la
indigo a unei iluzii, a unei metafore
scrisa pe o bucata de hartie arsa pe jumatate.


Acum
EU o ard de tot!
Sau NU!


Stau pe acoperis si ma uit la luna plina.
Mi-as fi dorit sa ploua ca sa-mi spal
din minte orice amintire legata de tine.
Voiam sa ploua ca fiecare picatura sa

stearga cate un cuvant din intriga povestii noastre. Voiam sa ploua
ca sa-mi spulber o durere.
Sau...

A moment, please...

Singura...in sfarsit singura, in sfarsit un moment de ragaz in toata agitatia de peste zi. Un moment...pentru mine! Un moment in care sa scap de minciuni, de problemele altora, de cuvinte ce rasuna ca un ecou pierdut pe o ruta a mintii mele. Departe de ura, de emotii, de orice fel de privire si gand...doar eu. Pentru unii poate singuratatea e o urma de tortura, o ramura a masochismului. Pentru mine nu. E unul dintre momentele alea binecuvantate din saptamana in care dispar ca eroina unui serial, intr-un flash-back ca apoi sa revin episodul urmator. Si ma intreb pentru ce toate astea? Pentru un simplu moment in care imi pun gandurile in ordine si in care ma gandesc la tot ce vreau eu, sub influenta mirosului strident de cafea. Nici cafeaua nu prea tine cu mine...imi aduce usor aminte de mirosul tau, unul dintre acele lucruri pe care nu voi reusi sa le inteleg niciodata. Si ma intreb ce atat graba si dorinta? De ce as gasi ceva asa fascinant la tine? In fine, asta e seara mea si tu nu ai ce cauta aici, nu dupa toata aceasta lunga perioada in care am incetat sa te mai vad in spatele meu sau sa-ti vad umbra prelungindu-se in urma mea ca o nuanta de negru intrata la apa. Negrul amintirilor scurse de pe o masca de actor ratacit de scena pe care ar trebui sa-si joace rolul...Cineva foarte drag mie imi spunea odata ca actorii nu vor sfarsi sa fie oameni, in ciuda ignorantei mediocre de care dau dovada. Poate ca asa esti si tu. Lumina asta palida provenita din lampa mea ma face sa ma simt in siguranta si intra in concordanta cu miscarea lenta a copacului din fata ferestrei. Incep sa cred ca delirez...nu ca ar fi un lucru nou pentru procesul de adolescenta, doar ca incep sa ma gandesc daca toate aceste lucruri nu vor avea ca rezultat pierderea memoriei sau exilarea mea in alta viata. OK, acum sigur delirez. Cu toate astea ma simt bine...ma simt libera, fara obligatii, fara frontiere si fara tine!!! O, da, ultimele doua cuvinte sunt cele mai tari. I feel like a bird in the sky...and I fly far away from you!

From Bob Marley:

“You may not be her first, her last, or her only. She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She’s not perfect - you aren’t either, and the two of you may never be perfect together but if she can make you laugh, cause you to think twice, and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can. She may not be thinking about you every second of the day, but she will give you a part of her that she knows you can break - her heart. So don’t hurt her, don’t change her, don’t analyze and don’t expect more than she can give. Smile when she makes you happy, let her know when she makes you mad, and miss her when she’s not there.”


Nu stiu cat de interesant vi se pare, dar mie mi s-a spus asta la un moment potrivit (dovada ca mai sunt si oameni sensibili). Deci va dati seama de rezultat...nu cred ca o sa uit vreodata chestia asta si daca o fac, stiu ca va exista mereu cineva care sa mi-o aminteasca. Si sper ca acel cineva sa realizeze odata cat de mult apreciez ca-mi ofera umbra pe timp de seceta.