"Dream is collapsing/Visul se prăbuşeşte" (Inception) Niciodata nu am crezut ca o sa ajung in starea asta. Chinuindu-ma sa adorm de doua ore, fara niciun rezultat. Fara macar sa pun pe lista de asteptare somnul care simteam cum se indeparteaza cu fiecare minut trecut pe ceas. De fapt, cum poate cineva sa adoarma cu atatea ganduri? Sa va fac o analogie: stiti cum e atunci cand vrei sa faci curat si pui lucrurile intr-un dulap ca apoi sa constati ca usa nu se mai inchide? Ca sunt prea multe lucruri? Ca nu stii ce sa faci cu ele? Daca transpunem lucrurile in ganduri, constatam ca ne ia o groaznica, oribila, terifianta durere de cap.
Nu aveam sanse sa adorm. Ma foiam acolo de prea mult timp ca sa mai am speranta ca adorm. 02:17 dimineata...ma ridic din pat, iau un creion si o foaie de hartie si ma indrept catre fereastra. Singurele surse de lumina erau luna, stelele (cu lumina inghetata sub rafalele vantului) si felinarul din fata care palpaia usor, imprastiind fascicule portocalii de lumina. Nu era cine stie ce, dar a fost suficient cat sa-mi poata deschide posibilitatea de a scrie. Ce am scris? Ultima compunere dedicata tie. Nu, nu ultima pe acest an. Ultima in aceasta viata!
Parchetul era rece...la fel ca amintirea ta care simt cum se sterge din memoria mea plina. Ar trebui sa fac arhive. Trecea cate o masina pe strada intunecata, ca semn al faptului ca inca traiesc si inca nu am murit in propria fiinta. Dar daca as fi facut-o, care ar fi fost cauza decesului? Tentativa de nepasare? Sinucidere prin aduceri aminte? Manipulare a sufletului? Cat de mult poate cineva delira dupa miezul noptii...In mod normal, m-as fi intrebat ce am facut ca sa merit asta. Pentru ca totul se intampla cu un motiv...dar nu! Nu imi pasa ce am facut, ci ce eeste de facut. Comit o ,,tentativa" de calmare si privesc partea plina a paharului: ai plecat din mintea mea. Bine, nu ai plecat! Dar ai luat o alta identitate: aceea de simpla cunostinta, de simplu trecator pe strada, de simplu candidat la postura de om. Si deja imi e mai bine.
Mi-am luat zborul...
Te-am pierdut...
Am uitat.
Ai plecat!
Da!
Dupa muuuuult timp am reusit. Am reusit sa ma regasesc. Ma simt de parca as fi fost moarta si am reinviat. Cum e? Fabulos e putin spus...simt mirosul noptii, fosnetul copacilor, rasetele departate ale unui grup de prieteni...imi simt respiratia, imi aud vocea si-mi ating tacerea gandurilor. Totul s-a oprit...chiar si ceasul. Probabil nu mai are baterie, la fel cum nici imaginea ta, oricum carenta, nu mai are energie pentru a persista in memoria mea. Te-ai pierdut de cateva minute si deja simt acel parfum cathartic care-mi inunda simturile. Am dat la schimb mirosul tau pentru aceasta licoare a victoriei.
De azi te-am uitat!
Prima noapte ca om si finalul ultimului capitol.
Sfarsit.
...
Si acum, o sa destainui identitatea LUI, pentru ca oricum nu mai are importanta. Deci, in tot acest timp EL a fost:........................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
O PURA SI INDESCRIPTIBILA EROARE!!!
Postări
