Go for ROCK!

Maine, 26 iunie va fi o zi care va ramane insemnata in jurnalele multor oameni. Incepand cu ora 15:15 se da startul evenimentului mult asteptat din cadrul festivalului de rock “Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival”. Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica vor concerta impreuna pe aceeasi scena, in fata a sute de romani extaziati.
Imi pot imagina emotiile dinaintea evenimentului, toata lumea agitata si batand din picior, oameni verificandu-si aparatele pentru ultima data si uitandu-se din 5 in 5 minute la ceas cu aceeasi intrebare in minte (,,Mai e mult pana incepe?), multimea incepand sa produca acel fosnet al nelinistii, primele batai de tobe, urlete, tipete, ultime cuvinte adresate prietenilor pana la sfarsitul spectacolului si in final startul...startul haosului, sau, asa cum cred eu: startul orelor rupte din rai intretinute de unele din cele mai tari trupe ale timpurilor. Si totul va incepe cand Adrian Despot (solistul trupei Vita de vie) va face primul salt pe scena...De aici, preuspun ca toata lumea isi poate imagina cum vor decurge lucrurile (in stilul expresiei ,,ROCK ON!").


*Sambata, 26 iunie

15.15 – 16.00: Vita de Vie

16.30 – 17.15: Anthrax

17.45 – 18.45 : Megadeth

19.15 – 20.15: Slayer

21.00 – 23.00: Metallica

**Si acum partea proasta privind tot acest moment al muzicii (in afara de aglomeratie): eu nu voi fi prezenta:((. Desi am incercat sa obtin un bilet, pana am strans eu banii toate se vandusera (Bad Luck!)...Asta e, data viitoare! Poate atunci va fi si mai spectaculos:).

Certificat de prietenie

Nu vreau sa incep ,,certificatul" meu de prietenie cu fraze banale pe care le gasesti oriunde in vitrinele mall-ului la magazinele de cadouri. ,,Iti multumesc ca mi-ai fost prieten pe durata acestei vieti blah, blah, blah"; ,,Se acorda acest certificat al prieteniei lui X de la Y"; s.a.m.d. Cum m-am saturat de clisee, vreau ca certificatul meu de prietenie pentru tine sa cuprinda niste marturisiri...
Imi pare rau ca uneori te ignor si nu arat nicidecum recunostinta mea pentru tine. E vina mea ca uneori nu ma pot exterioriza, ca nu pot fi tipa amabila si diplomata in cele mai normale conditii, ca desi imi esti mereu alaturi parca toate multumirile tale pentru tine se reflecta catre altii care nu au facut nici pe jumatate cat ai facut tu.
Imi pare rau ca fac glume si caterinca cand tu chiar ai o problema serioasa.
Imi pare rau ca niciodata nu am stiut niciodata sa calatoresc cu cineva in compartimentul meu...cineva care sa aibe grija ca ajung la destinatie.
Imi pare rau ca uneori am fost prea capoasa pentru a intelege ca tie chiar iti pasa de mine...nu sunt obisnuita cu genul asta de afectiune.
Imi pare rau ca in filmul meu protagonista sunt tot eu.
Imi pare rau ca uneori par salbatica.
Imi pare rau ca evolutia mea nu corespunde cu cea a unei femei de afaceri moderne.
Imi pare rau pentru tot ce te-a suparat vreodata...

Sincer? Eu nu ti-as da un certificat de prietenie. Nici macar o diploma. Ti-as da un Nobel...Nobelul pentru Performanta! Nu in fizica! Nu in chimie! Nu in stiinta! Ti-as da premiul Nobel pentru rabdare cu prietenii caposi care nu stiu sa aprecieze oamenii binevoitori care le intind de fiecare data o mana catre portita aia de scapare din orice situatie. Desi nu o arat, crede-ma ca-ti sunt recunoscatoare pentru toate aceste lucruri.
Si poate ca ce am scris eu aici ti se pare banal, poate ti se pare alt cliseu, alta baliverna de genul aceleia pe care presa o foloseste in ziarele de scandal ca sa faca cunoscuta parerea parlamentarilor...Sa stii ca in ciuda aparentelor imi e destul de greu sa ma exteriorizez si cand o fac, imi calc pe inima dar stiu ca singura nu voi supravietui mereu.
Am uitat sa mentionez ca premiul Nobel pentru Performanta nu l-ai obtinut doar pentru rabdarea pe care o ai cu prietenii...ci si cu parintii. Da, acele creaturi 3D iesite pe ascuns din The Final Destination pentru a-si indeplini scopul lor terorist...We must be survivors! Te descurci grozav cu supravietuirea.;)
Tin sa-ti fac o multumire pentru faptul ca te pot suna si la 4 dimineata (probabil mi-ai inchide si mi-ai trimite un mesaj de gen ,,bai nu stiu despre tine, dar oamenii normali dorm la ora asta. daca ai ceva sa-mi spui, noteaza pe ambalajul ala de la farmacie de langa pat si-mi zici pe la 11 cand ma trezesc"...dar stiu ca pe la 04:30 m-ai suna din cauza curiozitatii tale ucigatoare). Nici nu stii cat de mult ma bucur sa aud la telefon acel ,,Buna, Mo, sunt eu! Ce mai faci?".

M-ai salvat de atatea ori: de furia uscatorului de par, de usile blocate, de prajiturile arse , de trenurile pierdute, de nefericite povesti de dragoste. Cum as fi supravietuit fara tine? (probabil asta este cel mai inteligent lucru pe care l-am zis pe ziua de azi:D, dar cred ca te-ai obisnuit deja cu faza asta)

P.S. Esti una la o mie...si ma simt norocoasa sa te am ca prietena.
P.P.S. Te iubesc:-*

Undeva, se desfasoara o vacanta de vis

1 iunie, prima zi de vara. Prima zi a fericirii mele. Desi afara e urat, ploua si se aud zgomote de motoare infundate din parcare, in mintea mea e cu totul alta imagine. Mintea mea se invarte undeva prin lume, intr-un cadru insorit, poate undeva pe o plaja in Grecia sau Australia. Da, vreau la mare (eventual ca inot intr-un ocean). Vreau sa fiu singura, inotand printre bancuri de pesti si sa simt nisipul fierbinte intre degete. Vreau sa alerg pe plaja cu un caine vesel care se bucura de aceasta pauza la fel de mult ca si mine. Telefonul va fi pus undeva pe prosop, pe silent. Fara parinti care sa sune disperati ca e tarziu si ca ar trebui sa ajung acasa, fara profesori care sa ma intrebe cand e gata proiectul, fara oameni curiosi care imi supravegheaza viata ca si cum ei nu ar avea una. Fara toate astea, fara stress, fara griji, fara probleme, fara cuvinte. Doar eu si mintea mea care lucreaza incontinuu. Cel putin sa fiu doar eu momentan. Cand obosesc, sa stiu ca pe o masuta din bambus ma asteapta un suc rece, cu 2 cuburi de gheata si o inghetata cu 10 cupe:X diferite. Vreau sa-mi iau o placa de surf albastra si sa prind cele mai mari valuri in timp ce fac sute de poze. Intotdeauna mi-am dorit sa fac surf si daca as avea ocazia, as face, fara sa am retineri. Undeva pe plaja, mai departe vreau sa am o casa...una mare, cu 3 etaje, unde se afla toata gasca golind frigiderul si epuizand sistemul stereo, uitandu-se la ultimele filme cumparate. Sa stiu ca atunci cand ma intorc, ma asteapta mereu cu aceleasi glume bune care ma fac fericita si cu acelasi BigMac cu care m-am obisnuit. In departare se aude acel sunet vag de chitara...acel sunet care ma duce usor ca gandul spre realitate, cu gandul la iarba pe care stau (de ce nu e nisip:((), cu gandul la gardul din caramida din fata mea, cu gandul la orasul in care ma aflu, cu gandul la prietenii mei care nu se afla intr-o casa luxoasa, ci pe o pajiste alaturi de mine si cu gandul la faptul ca tot acest paradis pe care mi l-am imaginat s-a risipit ca nisipul ala de pe plaja, lasand loc vietii mele de zi cu zi. Nu zic ca am o viata nasoala. Din contra, e chiar tare si plina de miscare doar ca nimic nu se compara cu plaja din Australia. Pana si imaginea cainelui a fost luata de aripioarele rosii ale unei buburuze. Frate, ce schimbare:)). Si uite cum viata merge inainte...:)