Septembrie?!

Si acum o sa spuneti ,,Acum te-ai trezi? Abia acum ti-ai dat seama ca este toamna? Acum ai realizat ca te reintorci pe bancile scolii, tinandu-ti ochii lipiti de tavanul ala inexplicabil de alb ascultand povestea unor oameni de care nici nu-ti pasa". Ei bine...da! Astazi am realizat ca este toamna. Astazi am simtit primul fior in corp, astazi am mirosit prima frunza ruginie. Astazi m-am trantit intr-un morman de frunze...si astazi e prima zi in care nu m-am gandit la tine. Ce performanta! Woaaa...in felul asta o sa va plictisesc pe toti, aberand despre niste lucruri carora nici eu nu le gasesc vreun rost. Ma intreb daca fiecare om are perioade dintr-astea, cand abereaza, sau doar eu...Ma gandesc daca nu cumva ar trebui sa imi cumpar o alta viata... Cert este ca azi m-am trezit cu un sentiment prea complicat si risipit ca sa-l pot scrie aici sau oriunde altundeva.
Ma-am trezi gandindu-ma ca am 14 ani si nu am invatat nimic in afara de a spera la viitor gandindu-ma la trecut si traind in prezent.
Nu am invatat cum sa iubesc.
Nu am invatat sa pierd.
Nu am invatat sa pun pe altcineva inaintea mea.
Nu am invatat ca ,,a impumuta" are si alt sens in afara de ,,a da cuiva un obiect pentru o scurta perioada. Eu imprumut creioane, altii sentimente...tot ei sunt mai avantajati.
Nu am invatat sa iau o decizie de durata. Una pe care sa ma exez ca si cum viata mea s-ar desfasura in ecuatiile ei.
Nu am invatat sa am incredere in mine asa cum un pasager are incredere in pilot.
Nu am invatat ca stima de sine face uneori exceptie.
Nu am invatat ca cele mai frumoase lucruri se fac simtite.
Nu am invatat cum sa fiu indiferenta in legatura cu prostiile livrate de oameni cazuti din copaci.
Nu am invatat ca a-ti spune sentimentele nu e un semn de slabiciune.
Nu am invatat sa invat din greseli cu scopul de a le corecta. Eu invat din greseli idei pentru alte greseli.
Dintre lucrurile de mai sus, se remarca atatea calitati si atatea defecte. In mod normal, as incerca sa le corectez, sa dau dovada de bun simt si sa incerc sa devin un exemplu. Dar nu! Stiti de ce? Pentru ca nu imi pasa. Pentru ca sunt atat de obosita incat mi-e lene sa ma ridic de pe scaunul asta mult prea mic pentru mine si egocentrismul de care dau doavada in clipa de fata. Imi e asa lene sa ma gandesc cum as putea face postarea asta sa nu mai fie asa plictisitoare. Imi e asa sila sa revin la acea ,,eu" care avea o gramada de spus. Cred ca voi lua o pauza...inca una!

* Treziti-ma la sfarsit de septembrie...