That's my generation

Stiu ca nu ar trebui sa ascult oamenii care imi spun ce si cum sa fac. Doar ca de la o vreme incep sa devina enervanti si incepi sa te gandesti de ce insista asa mult pe ideile lor. De ce cred ca ceea ce vor ei e mai bine pentru tine? De ce insista sa te incadreze intr-o anumita categorie dupa felul in care te porti/mergi/imbraci/privesti. Iar atunci cand aud ce vrei sa devii cu adevarat, fac ochii mari si zic ,,Pai...daca vrei tu. Dar eu ti-am zis...".
Oricum nu va ascult. Scuze, dar pentru mine veti ramane mereu un radio caruia ii lipseste butonul de Off. Un radio vechi care nu vrea sa se modernizeze, asa cum si voi refuzati sa traiti in prezent. Cand stau ore in sir ascultand muzica si gandindu-ma putin la viitorul meu ma gandesc un pic si la ideile voastre. Nu sunt rele si poate ca m-as descurca. Dar nu e ceea ce ma caracterizeaza. Imi cereti sa am idei putine, dar fixe. Pentru mine asta ar insemna sa nu am idei deloc! Vreti sa merg undeva la sigur, sa nu o dau in bara, dar cred ca tocmai asumarea riscurilor face viata mai frumoasa, ba chiar te face om in toata puterea cuvantului.
Nu vreau sa devin proprietara nu stiu carui lant de hoteluri, nu vreau sa detin nu stiu ce companie, nu vreau sa obtin nu stiu ce diploma la Oxford si parca nimeni nu intelege asta. Vreau doar sa fiu eu. Intr-adevar, vreau faima, dar vreau sa ajung la ea urcand pe scara mea.
Poate ca faima a ajuns ceva comercial avand in vedere ca pana si o surdo-muta poate face cariera in lumea muzicii prin playback (ok, am exagerat, dar explica multe situatii) si asa imediat ajunge faimoasa...pentru nu stiu cate minute. Nimic nu e mai stanjenitor decat faima de 15 minute. Te simti asa bine si dintr-o data, dintr-un erou ajungi un zerou. Se intampla. Dar promit ca voi avea grija sa nu detin o astfel de faima daca mi se ofera ocazia sa fiu celebra. Viata e imprevizibila deci nu stii la ce te poti astepta.
Pana la urma toata lumea vrea sa ajunga cineva, undeva, candva. Toata lumea are ganduri mari, asteptari, vise, talente ascunse pe care daca stii sa le exploatezi te propulseaza undeva departe...Asta e generatia mea: nonconformista, increzatoare, incapatanata, imprevizibila si talentata (pentru ca in ultima vreme am descoperit calitati in fiecare om).

Ma vreau inapoi

Imi vreau inapoi haosul meu celebru...
Imi vreau inapoi imaturitatea mea inovatoare...
Imi vreau inapoi inconstienta mea premiata cu Nobel...

Pe scurt: ma vreau inapoi! Da, eu! Vreau sa ma gasesc si nu stiu unde sa ma caut. Printre flori? Nu, acolo e un loc plin de gaze colorate care nu vor printre ele o picatura de monotonie. Printre nori? Sunt prea obosita sa zbor pana acolo. Printre pesti? La cata energie am in clipa de fata probabil as ramane acolo. Printre flacari...flacari de idei, scantei de amintiri...asta e! Idei! Cum eram eu. Ma caut prin trecut. O caut pe acea eu nonconformista care sorbea viata cu un pai dintr-o cutie de Fanta. De ceva timp nu ma regasesc. M-am pierdut pe drumuri nepavate. Nu mai rad, mi s-a luat si ultima picatura din ceea ce puteam fi eu. Si de parca asta nu putea fi deajuns, mi s-au ars toate becurile de la felinarele care-mi luminau drumul. Da, stiu, jalnic...mai ales pentru mine. Sunt ca un zbor fara o pasare, ca o Luna fara Soare, ca un gand fara o viziune. Nu-mi mai aud ecoul...Unde naiba suuuuunt? O voce din interiorul meu imi spune ,,Nu dispera!". Stii ce? Tu ai face-o daca ai fi in locul meu. Eu sunt in locul tau. Si am de gand sa te intreb cat ai de gand a o mai tii asa? Iti plangi singura de mila...JALNIC! Nu ma ajuti... Dc sa o fac eu cand o poti face tu? Desi vocea asta era foarte enervanta mi-am dat seama ca avea dreptate. Daca eu nu ma vreau cu-adevarat inapoi cine sa ma aduca?
Limita e cerul!? Gresit! Sunt o gramada de lucruri care se afla dincolo de cer. Mai departe, mai departe si mai departe...
So get find them!

Go for ROCK!

Maine, 26 iunie va fi o zi care va ramane insemnata in jurnalele multor oameni. Incepand cu ora 15:15 se da startul evenimentului mult asteptat din cadrul festivalului de rock “Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival”. Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica vor concerta impreuna pe aceeasi scena, in fata a sute de romani extaziati.
Imi pot imagina emotiile dinaintea evenimentului, toata lumea agitata si batand din picior, oameni verificandu-si aparatele pentru ultima data si uitandu-se din 5 in 5 minute la ceas cu aceeasi intrebare in minte (,,Mai e mult pana incepe?), multimea incepand sa produca acel fosnet al nelinistii, primele batai de tobe, urlete, tipete, ultime cuvinte adresate prietenilor pana la sfarsitul spectacolului si in final startul...startul haosului, sau, asa cum cred eu: startul orelor rupte din rai intretinute de unele din cele mai tari trupe ale timpurilor. Si totul va incepe cand Adrian Despot (solistul trupei Vita de vie) va face primul salt pe scena...De aici, preuspun ca toata lumea isi poate imagina cum vor decurge lucrurile (in stilul expresiei ,,ROCK ON!").


*Sambata, 26 iunie

15.15 – 16.00: Vita de Vie

16.30 – 17.15: Anthrax

17.45 – 18.45 : Megadeth

19.15 – 20.15: Slayer

21.00 – 23.00: Metallica

**Si acum partea proasta privind tot acest moment al muzicii (in afara de aglomeratie): eu nu voi fi prezenta:((. Desi am incercat sa obtin un bilet, pana am strans eu banii toate se vandusera (Bad Luck!)...Asta e, data viitoare! Poate atunci va fi si mai spectaculos:).

Certificat de prietenie

Nu vreau sa incep ,,certificatul" meu de prietenie cu fraze banale pe care le gasesti oriunde in vitrinele mall-ului la magazinele de cadouri. ,,Iti multumesc ca mi-ai fost prieten pe durata acestei vieti blah, blah, blah"; ,,Se acorda acest certificat al prieteniei lui X de la Y"; s.a.m.d. Cum m-am saturat de clisee, vreau ca certificatul meu de prietenie pentru tine sa cuprinda niste marturisiri...
Imi pare rau ca uneori te ignor si nu arat nicidecum recunostinta mea pentru tine. E vina mea ca uneori nu ma pot exterioriza, ca nu pot fi tipa amabila si diplomata in cele mai normale conditii, ca desi imi esti mereu alaturi parca toate multumirile tale pentru tine se reflecta catre altii care nu au facut nici pe jumatate cat ai facut tu.
Imi pare rau ca fac glume si caterinca cand tu chiar ai o problema serioasa.
Imi pare rau ca niciodata nu am stiut niciodata sa calatoresc cu cineva in compartimentul meu...cineva care sa aibe grija ca ajung la destinatie.
Imi pare rau ca uneori am fost prea capoasa pentru a intelege ca tie chiar iti pasa de mine...nu sunt obisnuita cu genul asta de afectiune.
Imi pare rau ca in filmul meu protagonista sunt tot eu.
Imi pare rau ca uneori par salbatica.
Imi pare rau ca evolutia mea nu corespunde cu cea a unei femei de afaceri moderne.
Imi pare rau pentru tot ce te-a suparat vreodata...

Sincer? Eu nu ti-as da un certificat de prietenie. Nici macar o diploma. Ti-as da un Nobel...Nobelul pentru Performanta! Nu in fizica! Nu in chimie! Nu in stiinta! Ti-as da premiul Nobel pentru rabdare cu prietenii caposi care nu stiu sa aprecieze oamenii binevoitori care le intind de fiecare data o mana catre portita aia de scapare din orice situatie. Desi nu o arat, crede-ma ca-ti sunt recunoscatoare pentru toate aceste lucruri.
Si poate ca ce am scris eu aici ti se pare banal, poate ti se pare alt cliseu, alta baliverna de genul aceleia pe care presa o foloseste in ziarele de scandal ca sa faca cunoscuta parerea parlamentarilor...Sa stii ca in ciuda aparentelor imi e destul de greu sa ma exteriorizez si cand o fac, imi calc pe inima dar stiu ca singura nu voi supravietui mereu.
Am uitat sa mentionez ca premiul Nobel pentru Performanta nu l-ai obtinut doar pentru rabdarea pe care o ai cu prietenii...ci si cu parintii. Da, acele creaturi 3D iesite pe ascuns din The Final Destination pentru a-si indeplini scopul lor terorist...We must be survivors! Te descurci grozav cu supravietuirea.;)
Tin sa-ti fac o multumire pentru faptul ca te pot suna si la 4 dimineata (probabil mi-ai inchide si mi-ai trimite un mesaj de gen ,,bai nu stiu despre tine, dar oamenii normali dorm la ora asta. daca ai ceva sa-mi spui, noteaza pe ambalajul ala de la farmacie de langa pat si-mi zici pe la 11 cand ma trezesc"...dar stiu ca pe la 04:30 m-ai suna din cauza curiozitatii tale ucigatoare). Nici nu stii cat de mult ma bucur sa aud la telefon acel ,,Buna, Mo, sunt eu! Ce mai faci?".

M-ai salvat de atatea ori: de furia uscatorului de par, de usile blocate, de prajiturile arse , de trenurile pierdute, de nefericite povesti de dragoste. Cum as fi supravietuit fara tine? (probabil asta este cel mai inteligent lucru pe care l-am zis pe ziua de azi:D, dar cred ca te-ai obisnuit deja cu faza asta)

P.S. Esti una la o mie...si ma simt norocoasa sa te am ca prietena.
P.P.S. Te iubesc:-*

Undeva, se desfasoara o vacanta de vis

1 iunie, prima zi de vara. Prima zi a fericirii mele. Desi afara e urat, ploua si se aud zgomote de motoare infundate din parcare, in mintea mea e cu totul alta imagine. Mintea mea se invarte undeva prin lume, intr-un cadru insorit, poate undeva pe o plaja in Grecia sau Australia. Da, vreau la mare (eventual ca inot intr-un ocean). Vreau sa fiu singura, inotand printre bancuri de pesti si sa simt nisipul fierbinte intre degete. Vreau sa alerg pe plaja cu un caine vesel care se bucura de aceasta pauza la fel de mult ca si mine. Telefonul va fi pus undeva pe prosop, pe silent. Fara parinti care sa sune disperati ca e tarziu si ca ar trebui sa ajung acasa, fara profesori care sa ma intrebe cand e gata proiectul, fara oameni curiosi care imi supravegheaza viata ca si cum ei nu ar avea una. Fara toate astea, fara stress, fara griji, fara probleme, fara cuvinte. Doar eu si mintea mea care lucreaza incontinuu. Cel putin sa fiu doar eu momentan. Cand obosesc, sa stiu ca pe o masuta din bambus ma asteapta un suc rece, cu 2 cuburi de gheata si o inghetata cu 10 cupe:X diferite. Vreau sa-mi iau o placa de surf albastra si sa prind cele mai mari valuri in timp ce fac sute de poze. Intotdeauna mi-am dorit sa fac surf si daca as avea ocazia, as face, fara sa am retineri. Undeva pe plaja, mai departe vreau sa am o casa...una mare, cu 3 etaje, unde se afla toata gasca golind frigiderul si epuizand sistemul stereo, uitandu-se la ultimele filme cumparate. Sa stiu ca atunci cand ma intorc, ma asteapta mereu cu aceleasi glume bune care ma fac fericita si cu acelasi BigMac cu care m-am obisnuit. In departare se aude acel sunet vag de chitara...acel sunet care ma duce usor ca gandul spre realitate, cu gandul la iarba pe care stau (de ce nu e nisip:((), cu gandul la gardul din caramida din fata mea, cu gandul la orasul in care ma aflu, cu gandul la prietenii mei care nu se afla intr-o casa luxoasa, ci pe o pajiste alaturi de mine si cu gandul la faptul ca tot acest paradis pe care mi l-am imaginat s-a risipit ca nisipul ala de pe plaja, lasand loc vietii mele de zi cu zi. Nu zic ca am o viata nasoala. Din contra, e chiar tare si plina de miscare doar ca nimic nu se compara cu plaja din Australia. Pana si imaginea cainelui a fost luata de aripioarele rosii ale unei buburuze. Frate, ce schimbare:)). Si uite cum viata merge inainte...:)

E un timp pentru toate...

,,E un timp cand ai si un timp cand ceri si un timp cand trebuie sa speri,
E un timp cand stai si un timp cand pleci si un timp cand peste toate treci,
E un timp cand vrei si un timp cand poti si un timp cand esti uitat de toti,
Dar oricine ai fi, oriunde esti, oricand e timpul sa iubesti."


P.S: Multumiri speciale:
1. Persoanei care a stiut cand sa plece si cand sa se intoarca in viata mea. Merci pentru intelegere:) si pentru toate pozele facute impreuna:).
2. Grupului vesel de mai sus, atat persoanelor care au iesit in poza cat si celorlalte. Mai ales celor care au facut caterinca atunci cand eram cu moralul la pamant. Va iubesc ca-mi salvati mereu ziua:).
3. Lui ^^Kindu^^ care stiu ca este mereu acolo pentru mine.
4. Celor doua persoane cretse care mereu au grija sa-mi reamintesca faptul ca trebuie sa stau pe doua.:))

Taci si uita!

Sunt unele clipe pe care ar fi mai bine sa le lasi in urma. Sunt unele amintiri pe care ar fi mai bine sa le inchizi intr-un jurnal vechi...si sa arunci cheia. Sunt unele numere pe care ar trebui sa le stergi din telefon si unele persoane carora le-ar fi mai bine daca le-ai lasa sa plece odata cu briza oceanului. E greu, nu? Da, stiu. Dar uneori imprejurarile nu-ti dau de ales. Si poate ca atunci cand esti liber, tu cu tine, observi ceva nou, ceea ce cautai demult...si ceea ce iti era dat sa descoperi. Cand in sfarsit crezi ca ti-ai gasit locul, nu te uita inapoi. TACI SI UITA! Totul! Tot ce a fost...lasa pur si simplu un semn marcat pe o stanca, pentru a-ti aduce aminte ca ai trait, ca ai un trecut. Si atat! Ia-o de la capat, fara retineri!
- Ok, dar daca am sa le zic ceva important?
- Taci si uita.
- Mda...oricum nu a ramas nimic de zis. Totul e asa cum trebuia sa fie.
- Taci si uita.
- Dar daca uneori ma mai gandesc la trecut?
- Taci si uita. Oricum trecutul nu-ti face prea bine, deci nu te mai gandi la el.
- Bine, dar...
- Taci si asculta-ma cand iti spun ,,taci si uita".
- Ieri mi-am amintit de o faza in care...
- Taci si uita!
- Ceea ce a fost e destul de suparator...cred!
- Te inseli. Taci si uita!
- Da, ai dreptate:). Am trecut peste. Stii, tie iti e destul usor sa vorbesti. Tu doar ma dirijezi, fara macar sa treci prin asta. Nu ma intelegi! Tot ce e in spatele meu e opac. Nu pot distinge nimic. Tot ce pot vedea este imaginea din fata mea, oceanul, plaja, stancile, prietenii, sucurile la cutie, aparatul foto si valurile mari dar superbe (sa nu uit sa fac o poza).
- Am trecut de mai multe ori prin ceea ce treci tu...doar ca nu m-am plans atat. Ar trebui sa inveti sa analizezi mai bine situatiile. Crede-ma ca nu esti singura. Ai o groaza de prieteni pe care nici nu-i pot numara pe degete.
- Stiu ca am prieteni. Si tin enorm la ei:).Dar unele lucruri neclarificate iti revin uneori prin minte. Si nu pot disparea chiar imediat...asa ca iti reamintesti. Si vezi ca ai uitat sa spui ceva in frazele de mai sus:D
- A, da! Bine ca mi-ai amintit! TACI SI UITA!
- Ai dreptate...Uneori uitatul e cel mai bun lucru pe care il poti face. Poate ca nu clarifica nimic, poate ca lasi un roman fara sfarsit, poate ca uiti sa-ti conturezi propriile amintiri...Dar iti este mai bine! Si avand in vedere ca viata e scurta, e mai bine sa ai un dosar cu toate momentele tale fericite decat unul cu momente triste si monotone. Batranetea iti va oferi oricum destule momente nasoale, dar cui sa-i mai pese de ele cand stii ce se ascunde in spatele vietii tale si in spatele ochilor incetosati.
- In sfarsit ai inteles!
- Yup:).
- Si...
- Yeah, I know! Tac si uit!


P.S: Poza e facuta de mine!:D