Go for ROCK!

Maine, 26 iunie va fi o zi care va ramane insemnata in jurnalele multor oameni. Incepand cu ora 15:15 se da startul evenimentului mult asteptat din cadrul festivalului de rock “Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival”. Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica vor concerta impreuna pe aceeasi scena, in fata a sute de romani extaziati.
Imi pot imagina emotiile dinaintea evenimentului, toata lumea agitata si batand din picior, oameni verificandu-si aparatele pentru ultima data si uitandu-se din 5 in 5 minute la ceas cu aceeasi intrebare in minte (,,Mai e mult pana incepe?), multimea incepand sa produca acel fosnet al nelinistii, primele batai de tobe, urlete, tipete, ultime cuvinte adresate prietenilor pana la sfarsitul spectacolului si in final startul...startul haosului, sau, asa cum cred eu: startul orelor rupte din rai intretinute de unele din cele mai tari trupe ale timpurilor. Si totul va incepe cand Adrian Despot (solistul trupei Vita de vie) va face primul salt pe scena...De aici, preuspun ca toata lumea isi poate imagina cum vor decurge lucrurile (in stilul expresiei ,,ROCK ON!").


*Sambata, 26 iunie

15.15 – 16.00: Vita de Vie

16.30 – 17.15: Anthrax

17.45 – 18.45 : Megadeth

19.15 – 20.15: Slayer

21.00 – 23.00: Metallica

**Si acum partea proasta privind tot acest moment al muzicii (in afara de aglomeratie): eu nu voi fi prezenta:((. Desi am incercat sa obtin un bilet, pana am strans eu banii toate se vandusera (Bad Luck!)...Asta e, data viitoare! Poate atunci va fi si mai spectaculos:).

Certificat de prietenie

Nu vreau sa incep ,,certificatul" meu de prietenie cu fraze banale pe care le gasesti oriunde in vitrinele mall-ului la magazinele de cadouri. ,,Iti multumesc ca mi-ai fost prieten pe durata acestei vieti blah, blah, blah"; ,,Se acorda acest certificat al prieteniei lui X de la Y"; s.a.m.d. Cum m-am saturat de clisee, vreau ca certificatul meu de prietenie pentru tine sa cuprinda niste marturisiri...
Imi pare rau ca uneori te ignor si nu arat nicidecum recunostinta mea pentru tine. E vina mea ca uneori nu ma pot exterioriza, ca nu pot fi tipa amabila si diplomata in cele mai normale conditii, ca desi imi esti mereu alaturi parca toate multumirile tale pentru tine se reflecta catre altii care nu au facut nici pe jumatate cat ai facut tu.
Imi pare rau ca fac glume si caterinca cand tu chiar ai o problema serioasa.
Imi pare rau ca niciodata nu am stiut niciodata sa calatoresc cu cineva in compartimentul meu...cineva care sa aibe grija ca ajung la destinatie.
Imi pare rau ca uneori am fost prea capoasa pentru a intelege ca tie chiar iti pasa de mine...nu sunt obisnuita cu genul asta de afectiune.
Imi pare rau ca in filmul meu protagonista sunt tot eu.
Imi pare rau ca uneori par salbatica.
Imi pare rau ca evolutia mea nu corespunde cu cea a unei femei de afaceri moderne.
Imi pare rau pentru tot ce te-a suparat vreodata...

Sincer? Eu nu ti-as da un certificat de prietenie. Nici macar o diploma. Ti-as da un Nobel...Nobelul pentru Performanta! Nu in fizica! Nu in chimie! Nu in stiinta! Ti-as da premiul Nobel pentru rabdare cu prietenii caposi care nu stiu sa aprecieze oamenii binevoitori care le intind de fiecare data o mana catre portita aia de scapare din orice situatie. Desi nu o arat, crede-ma ca-ti sunt recunoscatoare pentru toate aceste lucruri.
Si poate ca ce am scris eu aici ti se pare banal, poate ti se pare alt cliseu, alta baliverna de genul aceleia pe care presa o foloseste in ziarele de scandal ca sa faca cunoscuta parerea parlamentarilor...Sa stii ca in ciuda aparentelor imi e destul de greu sa ma exteriorizez si cand o fac, imi calc pe inima dar stiu ca singura nu voi supravietui mereu.
Am uitat sa mentionez ca premiul Nobel pentru Performanta nu l-ai obtinut doar pentru rabdarea pe care o ai cu prietenii...ci si cu parintii. Da, acele creaturi 3D iesite pe ascuns din The Final Destination pentru a-si indeplini scopul lor terorist...We must be survivors! Te descurci grozav cu supravietuirea.;)
Tin sa-ti fac o multumire pentru faptul ca te pot suna si la 4 dimineata (probabil mi-ai inchide si mi-ai trimite un mesaj de gen ,,bai nu stiu despre tine, dar oamenii normali dorm la ora asta. daca ai ceva sa-mi spui, noteaza pe ambalajul ala de la farmacie de langa pat si-mi zici pe la 11 cand ma trezesc"...dar stiu ca pe la 04:30 m-ai suna din cauza curiozitatii tale ucigatoare). Nici nu stii cat de mult ma bucur sa aud la telefon acel ,,Buna, Mo, sunt eu! Ce mai faci?".

M-ai salvat de atatea ori: de furia uscatorului de par, de usile blocate, de prajiturile arse , de trenurile pierdute, de nefericite povesti de dragoste. Cum as fi supravietuit fara tine? (probabil asta este cel mai inteligent lucru pe care l-am zis pe ziua de azi:D, dar cred ca te-ai obisnuit deja cu faza asta)

P.S. Esti una la o mie...si ma simt norocoasa sa te am ca prietena.
P.P.S. Te iubesc:-*

Undeva, se desfasoara o vacanta de vis

1 iunie, prima zi de vara. Prima zi a fericirii mele. Desi afara e urat, ploua si se aud zgomote de motoare infundate din parcare, in mintea mea e cu totul alta imagine. Mintea mea se invarte undeva prin lume, intr-un cadru insorit, poate undeva pe o plaja in Grecia sau Australia. Da, vreau la mare (eventual ca inot intr-un ocean). Vreau sa fiu singura, inotand printre bancuri de pesti si sa simt nisipul fierbinte intre degete. Vreau sa alerg pe plaja cu un caine vesel care se bucura de aceasta pauza la fel de mult ca si mine. Telefonul va fi pus undeva pe prosop, pe silent. Fara parinti care sa sune disperati ca e tarziu si ca ar trebui sa ajung acasa, fara profesori care sa ma intrebe cand e gata proiectul, fara oameni curiosi care imi supravegheaza viata ca si cum ei nu ar avea una. Fara toate astea, fara stress, fara griji, fara probleme, fara cuvinte. Doar eu si mintea mea care lucreaza incontinuu. Cel putin sa fiu doar eu momentan. Cand obosesc, sa stiu ca pe o masuta din bambus ma asteapta un suc rece, cu 2 cuburi de gheata si o inghetata cu 10 cupe:X diferite. Vreau sa-mi iau o placa de surf albastra si sa prind cele mai mari valuri in timp ce fac sute de poze. Intotdeauna mi-am dorit sa fac surf si daca as avea ocazia, as face, fara sa am retineri. Undeva pe plaja, mai departe vreau sa am o casa...una mare, cu 3 etaje, unde se afla toata gasca golind frigiderul si epuizand sistemul stereo, uitandu-se la ultimele filme cumparate. Sa stiu ca atunci cand ma intorc, ma asteapta mereu cu aceleasi glume bune care ma fac fericita si cu acelasi BigMac cu care m-am obisnuit. In departare se aude acel sunet vag de chitara...acel sunet care ma duce usor ca gandul spre realitate, cu gandul la iarba pe care stau (de ce nu e nisip:((), cu gandul la gardul din caramida din fata mea, cu gandul la orasul in care ma aflu, cu gandul la prietenii mei care nu se afla intr-o casa luxoasa, ci pe o pajiste alaturi de mine si cu gandul la faptul ca tot acest paradis pe care mi l-am imaginat s-a risipit ca nisipul ala de pe plaja, lasand loc vietii mele de zi cu zi. Nu zic ca am o viata nasoala. Din contra, e chiar tare si plina de miscare doar ca nimic nu se compara cu plaja din Australia. Pana si imaginea cainelui a fost luata de aripioarele rosii ale unei buburuze. Frate, ce schimbare:)). Si uite cum viata merge inainte...:)

E un timp pentru toate...

,,E un timp cand ai si un timp cand ceri si un timp cand trebuie sa speri,
E un timp cand stai si un timp cand pleci si un timp cand peste toate treci,
E un timp cand vrei si un timp cand poti si un timp cand esti uitat de toti,
Dar oricine ai fi, oriunde esti, oricand e timpul sa iubesti."


P.S: Multumiri speciale:
1. Persoanei care a stiut cand sa plece si cand sa se intoarca in viata mea. Merci pentru intelegere:) si pentru toate pozele facute impreuna:).
2. Grupului vesel de mai sus, atat persoanelor care au iesit in poza cat si celorlalte. Mai ales celor care au facut caterinca atunci cand eram cu moralul la pamant. Va iubesc ca-mi salvati mereu ziua:).
3. Lui ^^Kindu^^ care stiu ca este mereu acolo pentru mine.
4. Celor doua persoane cretse care mereu au grija sa-mi reamintesca faptul ca trebuie sa stau pe doua.:))

Taci si uita!

Sunt unele clipe pe care ar fi mai bine sa le lasi in urma. Sunt unele amintiri pe care ar fi mai bine sa le inchizi intr-un jurnal vechi...si sa arunci cheia. Sunt unele numere pe care ar trebui sa le stergi din telefon si unele persoane carora le-ar fi mai bine daca le-ai lasa sa plece odata cu briza oceanului. E greu, nu? Da, stiu. Dar uneori imprejurarile nu-ti dau de ales. Si poate ca atunci cand esti liber, tu cu tine, observi ceva nou, ceea ce cautai demult...si ceea ce iti era dat sa descoperi. Cand in sfarsit crezi ca ti-ai gasit locul, nu te uita inapoi. TACI SI UITA! Totul! Tot ce a fost...lasa pur si simplu un semn marcat pe o stanca, pentru a-ti aduce aminte ca ai trait, ca ai un trecut. Si atat! Ia-o de la capat, fara retineri!
- Ok, dar daca am sa le zic ceva important?
- Taci si uita.
- Mda...oricum nu a ramas nimic de zis. Totul e asa cum trebuia sa fie.
- Taci si uita.
- Dar daca uneori ma mai gandesc la trecut?
- Taci si uita. Oricum trecutul nu-ti face prea bine, deci nu te mai gandi la el.
- Bine, dar...
- Taci si asculta-ma cand iti spun ,,taci si uita".
- Ieri mi-am amintit de o faza in care...
- Taci si uita!
- Ceea ce a fost e destul de suparator...cred!
- Te inseli. Taci si uita!
- Da, ai dreptate:). Am trecut peste. Stii, tie iti e destul usor sa vorbesti. Tu doar ma dirijezi, fara macar sa treci prin asta. Nu ma intelegi! Tot ce e in spatele meu e opac. Nu pot distinge nimic. Tot ce pot vedea este imaginea din fata mea, oceanul, plaja, stancile, prietenii, sucurile la cutie, aparatul foto si valurile mari dar superbe (sa nu uit sa fac o poza).
- Am trecut de mai multe ori prin ceea ce treci tu...doar ca nu m-am plans atat. Ar trebui sa inveti sa analizezi mai bine situatiile. Crede-ma ca nu esti singura. Ai o groaza de prieteni pe care nici nu-i pot numara pe degete.
- Stiu ca am prieteni. Si tin enorm la ei:).Dar unele lucruri neclarificate iti revin uneori prin minte. Si nu pot disparea chiar imediat...asa ca iti reamintesti. Si vezi ca ai uitat sa spui ceva in frazele de mai sus:D
- A, da! Bine ca mi-ai amintit! TACI SI UITA!
- Ai dreptate...Uneori uitatul e cel mai bun lucru pe care il poti face. Poate ca nu clarifica nimic, poate ca lasi un roman fara sfarsit, poate ca uiti sa-ti conturezi propriile amintiri...Dar iti este mai bine! Si avand in vedere ca viata e scurta, e mai bine sa ai un dosar cu toate momentele tale fericite decat unul cu momente triste si monotone. Batranetea iti va oferi oricum destule momente nasoale, dar cui sa-i mai pese de ele cand stii ce se ascunde in spatele vietii tale si in spatele ochilor incetosati.
- In sfarsit ai inteles!
- Yup:).
- Si...
- Yeah, I know! Tac si uit!


P.S: Poza e facuta de mine!:D

Hey! Are you there?

Nu te inteleg...Nici nu vrei ca eu sa te inteleg, nu? Asa ma gandeam si eu. Imi arunci priviri care vor sa puna o multime de intrebari, priviri nedumerite care cauta o explicatie. De ce nu ma intrebi ce ai de intrebat? Orice! Ti-as raspunde:). Dar ai o retinere. Probabil ca deja ai in minte un raspuns la intrebare si deja nu vrei sa-l stii pe al meu. Cand vei vrea sa ti-l zic, ti-l voi zice. Poate atunci vei lua o decizie...una care sa te reprezinte si nu sa-ti fie impusa. Pentru ca iti sunt impuse multe, prea multe, fara ca tu sa stii. Iti sunt strecurate discret in minte, fara sa-ti dai seama de persoane la care tii. Eu nu vreau opiniile lor, ci pe ale tale; eu nu ii vreau pe ei, ci pe tine. Eu nu ma inteleg bine cu ei...eu ma inteleg cu tine.
Crede-ma ca-mi lipsesti enorm. Imi lipsesc glumele tale, imi lipseste statul la telefon cate 2 ore, imi lipseste lipsa ta de interes in legatura cu scoala sau cu activitatile pe care le fac eu. Imi lipseste acea incredere in propria persoana de care dadeai mereu dovada...imi lipsesc acele intrebari care mereu ma amuzau (sper ca atunci cand citesti asta sa zici un inegalabil ,,CE?").
Tu zici ca iti lipsesc amintirile, ca vrei sa se intoarca, dar atunci cand eu si el iti aruncam priviri care spun tare si clar ,,Hei! Ce faci? Nu vrei sa vii la noi? Nu vrei sa te intorci? Nu vrei sa vorbim?", te indepartezi usor avand o adevarata oroare intiparita in minte, oroarea de a ne vedea, de a te intoarce. Ce e in neregula cu noi?
Asa cum spuneam, imi lipsesti. Cred ca abia acum am invatat sensul propozitiei pe care ai scris-o odata intr-un caiet de clasa: "I miss you". Acum as intreba ,,Mai esti acolo?", dar stiu ca ar fi o intrebare retorica. STIU ca esti acolo, STIU ca mereu vei fi. Oricum, nu s-ar auzi nimic. S-ar auzi doar ecoul meu si respiratia ta. As vedea doar o luminita care s-ar pierde undeva in lentilele ochelarilor tai...si poate as simti o privire fixata spre mine, o privire care spune ,,Stii, stau aici doar pentru ca este mult prea intuneric si nu pot gasi iesirea. Si vreau sa vad ce se intampla cu tine, daca supravietuiesti sau nu". Stiu ca nu e adevarat. Stiu ca in ciuda indiferentei care o ai pentru mine, tu inca mai simti ceva. Amintirile si-au lasat amprenta pe tine. Si sper ca la fel si eu...
Probabil ca ce am scris aici ti se vor parea fleacuri, aberatii, prostii. Nu e asa! Ce am scris aici este ceea ce gandesc acum si mi-as dori sa nu ignori nici un detaliu. Acum e alegerea ta! Si vreau sa fie doar a ta, nu si a lor! Daca acum alegi cealalta parte sa stii ca nu ma supar:). Cand vei simti ce-am simtit si eu, cand vei vedea ce am vazut si eu, cand vei face conexiunile pe care le-am facut si eu atunci vei lua o decizie finala. Si poate ca atunci vei veni inapoi la mine, sau te vei izola. Nu stiu ce vei face! Dar sigur vei avea nevoie de un prieten...si poate acel prieten nu sunt eu. Vreau sa stii ca atunci cand nu va fi nimeni prin preajma, cand nu vei vedea pe nimeni la orizont, eu voi fi in spatele tau, undeva prin umbra ta pentru a nu ma vedea nimeni. Atunci vom vorbi despre toate astea, despre tot ce te-a suparat vreodata si despre toate motivele pentru care am facut acele lucruri.

**
Sa ne intalnim toate a fost o prostie! Un dezastru! Nu putem fi un puzzle, niste piese care sa fie in armonie. E imposibil! Pentru ca fiecare piesa apartine altui puzzle...si e trist ca nu-si da seama. Le mai trebuie timp.
Eu sunt prima piesa care a iesit din joc. Acum caut setul caruia apartin...se pare ca mai am de cautat! Nu ma deranjeaza. Intre timp, mai arunc priviri la jocul vostru, incercarea voastra de a va uni...hmmm...Cine e urmatoarea care iese din joc? Nu conteaza...rezultatul va fi acelasi: vom merge toate pe cai diferite. Vom mai vorbi, poate ne vom mai intalni ocazional si atunci nu vom face aceleasi greselei pe care le-am facut.

***
Acum eu sunt ,,pensionata" si fericita. Totul decurge asa cum vreau eu, tot Universul conspira la implinirea dorintelor mele. Soarele isi indreapta lumina catre mine. Este cel mai placut sentiment...un sentiment de care nu vreau sa scap...si cu siguranta nu-l voi pierde.;) My life is perfect! My life is p!nk!

Arde!

Arde adevarul care niciodata nu s-a aratat cand a trebuit.
Arde minciunile care te fac sa urli.
Arde faima care te imbata zi de zi.
Arde fotografiile din cutia de sub pat...sunt amintiri de care vrei sa scapi.
Arde jurnalul...nu lasa nici o urma!
Arde scrisorile primite de la el...acum nu mai e.
Arde versurile cantecului prost care te-a facut sa plangi.
Arde ideile care te-au bantuit in zilele proaste de toamna.
Arde norii negri de pe cerul tau senin.
Arde toata cutia de chibrituri ca si cand ai arde lucrurile care te-au facut sa plangi.
Arde pachetul de tigari care te facea dependenta.
Arde cadourile primite de la el...sunt false, fara rost.
Arde calendarul...are insemnat toate zilele in care v-ati intalnit.
Arde toate desenele din bloc care iti aminteau de acele date insemnate in calendar.
Arde fiecare particica din fericirea lui...cenusa ramasa, e fericirea ta.
Arde sfarsitul...ti-a stricat inceputul.

Si apoi...Bucura-te de flacari!