Hartii imprastiate pe birou, particule de praf risipite stangaci in aer, voci ridicate, atmosfera tensionata din fiecare gest, telefoane sunand asurzitor, zgomote venite de pretutindeni, siruri de lacrimi care parca nu se mai opreau...si o zi insorita de iarna. Astea au fost imprejurarile in care te-am pierdut, uitandu-ma cum pleci incet din camera aia mult prea mica pentru amandoi, trantind usa in urma ta cum mi s-a trantit mie lumea sub influenta ta... Inca-ti mai pastrez amprenta...Am spus ceva ce am regretat zile intregi: ,,mai bine pleci acum decat sa o faci mai tarziu". Poate ca nu a fost cea mai inteleapta decizie pe care o puteam lua, dar a fost una care m-a calmat pe moment...ironic zis ,,calmat". In fine...am scapat. Imaginatia mea nu imi mai poate ordona nimic pentru ca am incheiat capitolul cu tine. Trebuie sa recunosc ca ai fost cea mai buna sursa de inspiratie pe care am avut-o vreodata. Trebuie sa recunosc ca m-ai motivat ca om, indiferent daca ai fost sau nu de fata la evolutia mea. Trebuie sa recunosc ca mi-ai aratat cum sa fiu un om grozav si asta e ceva pentru care mereu iti voi ramane datoare. Si acum te vei intreba de ce te urasc...intocmai pentru ca nu mai gasesc sufieciente motive pentru a te iubi. Esti ca o ciocolata expirata: o fosta sursa de endorfine, de placere in care sa-ti inneci agonia de pe o zi pe alta. Ma simt ca protagonista unui film prost, unde sfarsitul e cam asa: ea moare intr-un flash-back puternic lasanu-si toate retinerile in urma, ultimul gand fiind acela de a retrai intensitatea ultimei priviri pe care i-a lasat-o. Ce patetic! Ai crede ca ,,eroii" sunt mai buni de-atat...neah, cred ca ACEI eroi sunt doar niste oamenii imbracati in pantaloni de licra cu pelerina. Nu fac nimic special pentru a se numi eroi (de cand ,,special" a devenit statul in fata unei camere de filmat in timp ce-ti flutui pelerina pe marile ecrane?). Idiot, stiu. Si totusi noi nu vom sfarsi la fel. Mormanul de poze cu tine inca zace undeva in dulapul meu, pierdut, mirosind a fum de tigara. Am incercat sa le ard asemenea frunzelor de toamna. Nu am putut. Toamna a plecat si a uitat sa-si puna in valiza si amintirile cu tine. Am ratat din nou. La fel cum am pierdut trenul din gara in care tu nu puteai merge. Cat imi doream sa-ti fac cu mana de la geamul unui accelerat care ma duce spre cealalta parte a lumii....Cat am incercat sa-ti dau jos poza din rama. Rezultatul? Am intors poza cu spatele spre mine. Am incercat sa-ti sterg numarul de telefon din agenda...tot ce am facu a fost sa imi chinui telefonul rasfoindu-mi intreaga agenda de vreo trei ori. De ce? E singura intrebare cu care am ramas: de ce? Acum a inceput sa ninga. Mi-am amintit de ziua in care ma simteam usoara, ca un fulg de nea...poate simteam asta pentru ca ma apropiam usor, usor, de pamant, neputand sa mai urc, singura modalitate de a mai vedea cerul fiind vantul care urla in tacerea subita a iernii. Si cadeam...cadeam...cadeam...pana m-ai prins...si m-am trezit din acel vis urat privindu-mi reflexia din ochii tai. Te uitai la mine, calm, indiferent, obisnuit si apoi te-ai dus sa mai privesti o data luna...de ce? 
*Avionul urma sa decoleze in 5 minute. Asta ar fi insemnat ca la 22:45 sa fie in Edinburgh. Sa scape de aici. Sa se simta libera, deschisa unor noi cai de a trai. Se aseza confortabil pe scaun, isi puse centura, auzind ultimele indicatii ale stuardezelor. Aruncand o ultima privire la ploaia amara de afara si gandidu-se ca in Edinburgh erau 18 grade, avionul decola pe cerul intimidat de prezenta lunii. Isi puse castile din care se putea auzi ,,You can’t play on broken strings/You can’t feel anything/That your heart don’t want to feel/I can’t tell you something that ain’t real". Deasupra norilor se simtea in siguranta, departe de priviri curioase sau ganduri amare. Simtea ca fuge si asta era cel mai placut sentiment. Tipul din drepata era inalt, purta o sapca din care iesea o claie de par cret si i se vedeau ramele ochelarilor. Citea o revista cu margini indoite si pagini rupte. Se vedea ca desi o cumparae recent, a avut grija sa o strecoare la fundu bagajului pentru a o mototoli cat mai bine. Tipul era chiar dragut. Revista era un numar special in care se vorbea despre noul album semnat de cea mai celebra trupa de rock. A lasat revista jos. Si-a intros ochii de o culoare cruda spre ea si fata aceea calma, creativa a dezlantuit cosmarul: era EL, acelasi EL de care a incercat sa fuga, acel EL care o va tine de mana indiferent de locul in care ar vrea sa evadeze...EL, asasinul in postura de erou.
,,Mai bine sari din avion..."
Postări
6 comentarii:
absolut ca intotdeauna:D. joke:)). stii ca te iubesc:X. dar. normal ca trebuia sa'ti zic ca'mi place, ca e superb, ca e tot ce'mi poate oferi viatsa, ca fara postarile tale nu pot respira...doar nu puteam zice ca esti naspa. chiar asa. "chair", pardon:D.
P.S.: ti'am mai spus ca te iubesc?:X
da, ai dreptate. sunt painea si vinul blogului:))
Draga Oana:X : (am ajuns sa scriu cu ,,liniusa")
1. Iti multumesc pentru aprecieri si inegalabilul simt al umorului pe care-l lasi pe blogul meu:). E o adevarata onoare sa te am ca si vizitator.
2. Si eu te iubesc, de asemenea:))
3. Ma bucur ca-mi urmaresti blogul:)
4. Da, stiu ca ma iubesti si da, mi-ai mai spus (de vreo 200 de ori...cel putin!:)))
5. Ai 15% din merite;)
6. Multumesc pentru sustinere:X. Cred ca multe dintre postari nu existau daca nu ma incurajai sa le public.
7. Love you again! (am scris asta ca sa umplu inca un rand:D)
O lucrare excelenta in stilul incredibil caracteristic tie.Se vede ca inefabilul creatiei este alimentat din surse insondabile ale unei imaginatii demne de invidiat:D!Pe romaneste foarte frumos:D
Draga Anonim,
iti multumesc pentru intempestiva apreciere facuta. Ma onoreaza prezenta ta pe blogul meu si sper sa-ti pastrezi aceeasi parere citind postarile ce vor urma.
Pentru mine, scrisul este o activitate cathartica, o pasiune ce s-a dezvoltat in timp si sper ca multora sa le placa ceea ce schitez (intr-o zi gandurile mele vor fi mai elaborate). Din nou, admit ca ma bucura prezenta ta pe acest blog:)
Trimiteți un comentariu