Taci si uita!

Sunt unele clipe pe care ar fi mai bine sa le lasi in urma. Sunt unele amintiri pe care ar fi mai bine sa le inchizi intr-un jurnal vechi...si sa arunci cheia. Sunt unele numere pe care ar trebui sa le stergi din telefon si unele persoane carora le-ar fi mai bine daca le-ai lasa sa plece odata cu briza oceanului. E greu, nu? Da, stiu. Dar uneori imprejurarile nu-ti dau de ales. Si poate ca atunci cand esti liber, tu cu tine, observi ceva nou, ceea ce cautai demult...si ceea ce iti era dat sa descoperi. Cand in sfarsit crezi ca ti-ai gasit locul, nu te uita inapoi. TACI SI UITA! Totul! Tot ce a fost...lasa pur si simplu un semn marcat pe o stanca, pentru a-ti aduce aminte ca ai trait, ca ai un trecut. Si atat! Ia-o de la capat, fara retineri!
- Ok, dar daca am sa le zic ceva important?
- Taci si uita.
- Mda...oricum nu a ramas nimic de zis. Totul e asa cum trebuia sa fie.
- Taci si uita.
- Dar daca uneori ma mai gandesc la trecut?
- Taci si uita. Oricum trecutul nu-ti face prea bine, deci nu te mai gandi la el.
- Bine, dar...
- Taci si asculta-ma cand iti spun ,,taci si uita".
- Ieri mi-am amintit de o faza in care...
- Taci si uita!
- Ceea ce a fost e destul de suparator...cred!
- Te inseli. Taci si uita!
- Da, ai dreptate:). Am trecut peste. Stii, tie iti e destul usor sa vorbesti. Tu doar ma dirijezi, fara macar sa treci prin asta. Nu ma intelegi! Tot ce e in spatele meu e opac. Nu pot distinge nimic. Tot ce pot vedea este imaginea din fata mea, oceanul, plaja, stancile, prietenii, sucurile la cutie, aparatul foto si valurile mari dar superbe (sa nu uit sa fac o poza).
- Am trecut de mai multe ori prin ceea ce treci tu...doar ca nu m-am plans atat. Ar trebui sa inveti sa analizezi mai bine situatiile. Crede-ma ca nu esti singura. Ai o groaza de prieteni pe care nici nu-i pot numara pe degete.
- Stiu ca am prieteni. Si tin enorm la ei:).Dar unele lucruri neclarificate iti revin uneori prin minte. Si nu pot disparea chiar imediat...asa ca iti reamintesti. Si vezi ca ai uitat sa spui ceva in frazele de mai sus:D
- A, da! Bine ca mi-ai amintit! TACI SI UITA!
- Ai dreptate...Uneori uitatul e cel mai bun lucru pe care il poti face. Poate ca nu clarifica nimic, poate ca lasi un roman fara sfarsit, poate ca uiti sa-ti conturezi propriile amintiri...Dar iti este mai bine! Si avand in vedere ca viata e scurta, e mai bine sa ai un dosar cu toate momentele tale fericite decat unul cu momente triste si monotone. Batranetea iti va oferi oricum destule momente nasoale, dar cui sa-i mai pese de ele cand stii ce se ascunde in spatele vietii tale si in spatele ochilor incetosati.
- In sfarsit ai inteles!
- Yup:).
- Si...
- Yeah, I know! Tac si uit!


P.S: Poza e facuta de mine!:D

Hey! Are you there?

Nu te inteleg...Nici nu vrei ca eu sa te inteleg, nu? Asa ma gandeam si eu. Imi arunci priviri care vor sa puna o multime de intrebari, priviri nedumerite care cauta o explicatie. De ce nu ma intrebi ce ai de intrebat? Orice! Ti-as raspunde:). Dar ai o retinere. Probabil ca deja ai in minte un raspuns la intrebare si deja nu vrei sa-l stii pe al meu. Cand vei vrea sa ti-l zic, ti-l voi zice. Poate atunci vei lua o decizie...una care sa te reprezinte si nu sa-ti fie impusa. Pentru ca iti sunt impuse multe, prea multe, fara ca tu sa stii. Iti sunt strecurate discret in minte, fara sa-ti dai seama de persoane la care tii. Eu nu vreau opiniile lor, ci pe ale tale; eu nu ii vreau pe ei, ci pe tine. Eu nu ma inteleg bine cu ei...eu ma inteleg cu tine.
Crede-ma ca-mi lipsesti enorm. Imi lipsesc glumele tale, imi lipseste statul la telefon cate 2 ore, imi lipseste lipsa ta de interes in legatura cu scoala sau cu activitatile pe care le fac eu. Imi lipseste acea incredere in propria persoana de care dadeai mereu dovada...imi lipsesc acele intrebari care mereu ma amuzau (sper ca atunci cand citesti asta sa zici un inegalabil ,,CE?").
Tu zici ca iti lipsesc amintirile, ca vrei sa se intoarca, dar atunci cand eu si el iti aruncam priviri care spun tare si clar ,,Hei! Ce faci? Nu vrei sa vii la noi? Nu vrei sa te intorci? Nu vrei sa vorbim?", te indepartezi usor avand o adevarata oroare intiparita in minte, oroarea de a ne vedea, de a te intoarce. Ce e in neregula cu noi?
Asa cum spuneam, imi lipsesti. Cred ca abia acum am invatat sensul propozitiei pe care ai scris-o odata intr-un caiet de clasa: "I miss you". Acum as intreba ,,Mai esti acolo?", dar stiu ca ar fi o intrebare retorica. STIU ca esti acolo, STIU ca mereu vei fi. Oricum, nu s-ar auzi nimic. S-ar auzi doar ecoul meu si respiratia ta. As vedea doar o luminita care s-ar pierde undeva in lentilele ochelarilor tai...si poate as simti o privire fixata spre mine, o privire care spune ,,Stii, stau aici doar pentru ca este mult prea intuneric si nu pot gasi iesirea. Si vreau sa vad ce se intampla cu tine, daca supravietuiesti sau nu". Stiu ca nu e adevarat. Stiu ca in ciuda indiferentei care o ai pentru mine, tu inca mai simti ceva. Amintirile si-au lasat amprenta pe tine. Si sper ca la fel si eu...
Probabil ca ce am scris aici ti se vor parea fleacuri, aberatii, prostii. Nu e asa! Ce am scris aici este ceea ce gandesc acum si mi-as dori sa nu ignori nici un detaliu. Acum e alegerea ta! Si vreau sa fie doar a ta, nu si a lor! Daca acum alegi cealalta parte sa stii ca nu ma supar:). Cand vei simti ce-am simtit si eu, cand vei vedea ce am vazut si eu, cand vei face conexiunile pe care le-am facut si eu atunci vei lua o decizie finala. Si poate ca atunci vei veni inapoi la mine, sau te vei izola. Nu stiu ce vei face! Dar sigur vei avea nevoie de un prieten...si poate acel prieten nu sunt eu. Vreau sa stii ca atunci cand nu va fi nimeni prin preajma, cand nu vei vedea pe nimeni la orizont, eu voi fi in spatele tau, undeva prin umbra ta pentru a nu ma vedea nimeni. Atunci vom vorbi despre toate astea, despre tot ce te-a suparat vreodata si despre toate motivele pentru care am facut acele lucruri.

**
Sa ne intalnim toate a fost o prostie! Un dezastru! Nu putem fi un puzzle, niste piese care sa fie in armonie. E imposibil! Pentru ca fiecare piesa apartine altui puzzle...si e trist ca nu-si da seama. Le mai trebuie timp.
Eu sunt prima piesa care a iesit din joc. Acum caut setul caruia apartin...se pare ca mai am de cautat! Nu ma deranjeaza. Intre timp, mai arunc priviri la jocul vostru, incercarea voastra de a va uni...hmmm...Cine e urmatoarea care iese din joc? Nu conteaza...rezultatul va fi acelasi: vom merge toate pe cai diferite. Vom mai vorbi, poate ne vom mai intalni ocazional si atunci nu vom face aceleasi greselei pe care le-am facut.

***
Acum eu sunt ,,pensionata" si fericita. Totul decurge asa cum vreau eu, tot Universul conspira la implinirea dorintelor mele. Soarele isi indreapta lumina catre mine. Este cel mai placut sentiment...un sentiment de care nu vreau sa scap...si cu siguranta nu-l voi pierde.;) My life is perfect! My life is p!nk!

Arde!

Arde adevarul care niciodata nu s-a aratat cand a trebuit.
Arde minciunile care te fac sa urli.
Arde faima care te imbata zi de zi.
Arde fotografiile din cutia de sub pat...sunt amintiri de care vrei sa scapi.
Arde jurnalul...nu lasa nici o urma!
Arde scrisorile primite de la el...acum nu mai e.
Arde versurile cantecului prost care te-a facut sa plangi.
Arde ideile care te-au bantuit in zilele proaste de toamna.
Arde norii negri de pe cerul tau senin.
Arde toata cutia de chibrituri ca si cand ai arde lucrurile care te-au facut sa plangi.
Arde pachetul de tigari care te facea dependenta.
Arde cadourile primite de la el...sunt false, fara rost.
Arde calendarul...are insemnat toate zilele in care v-ati intalnit.
Arde toate desenele din bloc care iti aminteau de acele date insemnate in calendar.
Arde fiecare particica din fericirea lui...cenusa ramasa, e fericirea ta.
Arde sfarsitul...ti-a stricat inceputul.

Si apoi...Bucura-te de flacari!

Too cool for school

Urasc faptul ca este vacanta, iar eu vorbesc despre momente din timpul scolii. Probabil ca acum spuneti in gandul vostru ,,lasa-te, mai! Nu stii sa-ti traiesti viata!". Nu stiu daca-mi traiesc sau nu viata, dar stiu sigur ca ceea ce scriu acum vine din micul meu coltisor de rai. Nu simt mereu sa marturisesc asta, deoarece nu ar fi stilul meu. Eu sunt mai rezervata... Dar e un sentiment de moment care merita scris aici. Imi voi aminti fiecare ora de religie cand se auzeau din spatele meu, doua voci puternice urland ,,doamna, daca incepem sa tipam, ne dati afara?". Iar profa de reliegie se enerveaza si ne da test...un test pe care il facem cu cea mai mare indiferenta...si bineinteles, la caterinca, pentru ca profa niciodata nu ne corecteaza testele (uneori nici nu se deranjeaza sa le ia acasa):
1. Ce a facut Iisus inainte de a fi rastignit?
Nu stiu...Dar avand in vedere sintagma ,,God wears Gucci" pot spune ca e ceva legat de un brand...probabil Iisus a inventat ,,Chanel".
P.S.: Imi plac parfumurile de la Chanel. For a better life!
2. Spuneti ce s-a intamplat in Vinerea Mare?
Cu mine sau cu Iisus?
3. Spuneti ce ati inteles din Pilda celor 10 fecioare?
Nu am inteles nimic pentru ca Dragos si Cristi comentau meciul de fotbal de seara trecuta. Mama, ce mi-a placut minutul 23!
4. Spuneti ce pilda reprezinta imaginea numarul 2.
Nu vad prea bine. Imaginea este alb-negru si este prost xeroxata.
5. Ce faceti pentru a valorifica talentele date de Dumnezeu?
Orice imi trece prin cap, poate descopar calitati noi. :D
6. Ai dusmani? De ce?
Da, am! Pentru ca mi-am cumparat o pereche de sandale cu toc foarte cool si o tipa este foarte geloasa...oricum sandalele astea ar fi stat ca pe gard pe ea.
7. Crezi ca vei ajunge in rai?
Cu noile mele sandale...CATEGORIC!

Nu vreau sa credeti ca sunt atee sau ceva de gen. Din contra, cred in Dumnezeu...dar cred in felul meu, asa cum fiecare o face in felul lui. Nu mi se pare corect sa fim trasi la raspundere pentru felul in care credem in El sau sa-l justificam. E o banalitate totala! Cat eu cred si aceasta credinta exista si in suflet nu ar trebui sa fiu trasa la raspundere. Din punctul meu de vedere, toate sfaturile si cerintele profesorilor de religie sunt exagerate. Nu pot duce o viata atat de ,,cuminte", nu ma mai pot comporta ca acum 200 de ani. Daca timpurile s-au schimbat, corect ar fi sa se schimbe si regulile. Jocul sa ramana acelasi! Doar sa se faca mici adaptari dupa vremurile noi.

Acum banuiesc ca va intrebati de ce am numit postarea ,,Too cool for school". Nu doar pentru raspunsurile amuzante date la testul de religie, nu pentru urarile ,,Va vrem chel!" adresate profului de istorie, nu pentru micile comentarii haioase pe care le facem si nu, nici pentru rabdarea de a numara 3000 de secunde. Ci pentru ca nu putem sta potoliti. Daca ne impui asta, facem mai rau. Ce ne pasa noua de nu stiu ce teorema cand afara e cald si auzim rasete in fata scolii? Ce ne pasa noua de profesorul de serviciu care ne spune sa fim decenti pe coridoare cand putem alerga cu bratele ridicate in timp ce strigam ,,destrabalare"! Cum sa stam noi sa invatam pentru olimpiada la mate de sambata cand ne suna prietenii sa iesim afara? Toate astea-s imposibile pentru noi. Daca ne iau asta, ne iau scopul nostru in scoala, pentru care suntem mult prea ,,cool". Noi nu suntem facuti sa stam pe un scaun holbandu-ne la o bucata enorma de sticla, nu suntem facuti sa ne exercitam toata atentia intr-o fisa de lucru banala, cu un text plictisitor (macar textul sa fie ok, ca sa il citim si noi cu atentie). Nu poti avea pretentii ca in timpul unui test, la orice o fi el, sa nu ne trezim sa mai spunem cate o gluma buna, doar asa, ca sa destindem atmosfera:D.

Exact in ora de mate, te uiti pe geam si iti vine sa chiulesti, sa te duci acasa, sa-ti iei chitara si sa o tulesti pe faleza cu gasca, uitandu-te la preturile inghetatelor...Dar va veni vara si vom face toate chestiile astea fara sa fim nevoiti sa chiulim, le vom face pe rand. Pentru ca vom avea timp pentru toate...

Scoala nu este locul cu care sa ne asociem. Suntem ca o dreapta trasata printr-o infinitate de puncte. Cu toate acestea venim la ore, pentru ca ne-a intrat in reflex si nu suntem atat de ingrati incat sa uitam ca aici s-au format prietenii stranse si tot aici am invatat sa fim oameni si ce inseamna un viitor stralucit. Am invatat ca muncim pentru noi si nu pentru ei; ca viitorul este al nostru, nu al lor...

HAVE FUN AT SCHOOL!:)

Life is like a MOVIE...

Life is like a MOVIE
When you are sad - DRAMA
When you are afraid - SUSPENSE
When you are angry - ACTION
When you look at the mirros - HORROR
Now, you are smiling...that's COMEDY

De ce vrei sa opresti ploaia?

Ploua...Ploua peste mine, peste tine, peste noi...peste tot ce ne inconjoara. Ploua peste trecut, peste prezent si cred ca fulgera in viitor. Dar e bine. Nu privesc fulgerul ca pe ceva rau, distrugator...din contra! Il privesc ca pe o schimbare radicala, menita sa faca ordine in viata mea. Si sper sa te ia si pe tine...sa te duca undeva departe de orizontul meu, departe de mine. Ma innebunesti! De cand te stiu, nu mai sunt eu, nu mi-ai mai permis sa zbor cu capul in nori, mi-ai rapit amanunte din viata mea care chiar si acum mi se par elemente esentiale din mine. Cand te-am intrebat de ce faci asta, nu mi-ai raspuns! Ai preferat sa-mi intorci spatele si sa pleci. Unde ai plecat, nu stiu...cert este ca te-ai intors si acum iar faci parte din decorul piesei mele.
Picaturile mari de ploaie spala toate petele negre...spala tot ce vreau eu sa dispara...mai putin pe tine. Nu stiu de ce. Este o enigma...Inca esti in fata mea, uitandu-te cu ochii tai mari si verzi la mine. Iti urasc privirea de o culoare cruda, uneori fara viata, care parca se topeste undeva in abis, starnind o furtuna...una care imi place. Ma las cufundata in infinitul tau, in persoana ta, in gandurile tale. Nu ma pot misca. Raman acolo, cu privirea atintita spre tine...ma pierd pe mine, cu gandul la tine.
Incet, incet, se lasa ceata. Si stiu ca acesta este momentul cand vei disparea. Cand te vei pierde undeva in orizont, cand te vei dizolva in aer...sau nu! De fapt, niciodata nu dispari. Tu doar pleci, fugi, te ascunzi. Vine acel moment cand ma voi dezlipi de privirea ta si voi reveni la realitatea vietii mele.
Nu mai vad nimic! Sunt inconjurata de ceata...De acel sentiment jalnic de nesiguranta contopita cu suspans. Tot ce mai pot simti sunt picaturile de ploaie care imi ofera certitudinea ca inca sunt umana, ca inca pot simti. Stau nemiscata...stiu ca in curand, ceata va disparea, iar ploaia se va opri, iar tu...tu te vei pierde in decorul vietii mele, tu te vei ascunde iarasi de mine si de ideile mele.
Asa cum ma gandeam...ploaia s-a oprit si ceata a disparut odata cu tine. Acum iar admir peisajul de pe dealul asta plin cu maci:). Iar ma simt copil, iar ma simt fericita, iar ma simt eu...Si iar sar sub razele soarelui care mi-au lipsit atat de mult. Fug fercita catre poteca dintre munti. Nu vreau sa te caut, pentru ca stiu ca nu te voi gasi...vei veni atunci cad voi avea cea mai mare nevoie de tine, cand voi dori un moment de ragaz si cand voi incepe sa fiu cuprinsa de acea euforie tipica mie. Vreau doar sa urc in varful muntelui si sa privesc valea, norii, soarele, florile, campiile, viata, sufletul...si cand ma intorc...sa te vad pe tine, neschimbat cu acea enigma pe care nu am fost niciodata in stare sa o rezolv...acel ceva ce ma face sa nu mai vreau sa opresc ploaia...

Parfum de iubire

Cum pot sa mi te alung din gand daca tu mirosi a iubire? Cum pot sa-mi imaginez ca nu existi cand de fapt, esti acolo? Cum pot sa respir doar eu aerul din jur cand stiu ca tu esti in spatele meu...da, esti in spatele meu sau in fata mea...dar niciodata langa mine! Niciodata nu ne sincronizam sau nu avem curajul de a ne sincroniza. De ce? Poate pentru ca ne e frica de rezultat...sau poate ca am derula mult prea mult timpul. Ma gandesc foarte des la lucrurile astea. Dar ajung la aceeasi concluzie: asa a fost sa fie. Asa e timpul! Asa e vremea! Asa suntem noi!

Ma plimb pe hol. E o dimineata grozava! Simt cum peste cinci zile va fi primavara. Simt acel miros de prospetime. Inchid ochii...nu mai vreau sa stiu de nimeni si de nimic. Pana cand apari tu. Si cum sa nu-mi deschid ochii cand imi intoxici plamanii cu acel iz de iubire? Cum sa nu-ti remarc parfumul atat de tipic tie. Esti singurul care imi atrage atentia, care-si lasa amprenta pe fiecare particica din mine. Asta e intr-adevar enervant...dar frumos:)! Mi-ar place sa ma infasor in imperfectiunile tale si sa fugim departe...

Parfumul iubirii tale se ascunde-n umbra mea, in pasii mei, in gandirea mea. Si ma urmareste in fiecare zi amintindu-mi de tine. Cum sa renunt la tine daca tu nu ma lasi sa o fac. Hotaraste-te ce vrei de la viata. Acum scriu. Imi e mai bine. Respir...inca. Nu, nu mor! Dar se face foarte cald aici. Parfumul tau incepe sa-mi intoxice plamanii si mintea. Deschid geamul si las ca toata vraja ta sa se imprastie in atmosfera...au inflorit copacii.