joi, 12 august 2010

Destine?!


Ma gandesc adesea ca suntem doar niste omuleti desenati pe hartie. Simple figuri, forme, caractere fara viata, aliniate pe o coala alba. Cine ne deseneaza? Cine are acel talent desavarsit, acea putere extraordinara de a da nastere unor fiinte ca noi? Unor persoane care ascund in ele capacitati incredibile, poate chiar nebanuite. Nu stim inca sigur daca acele idei apartin lui Dumnezeu sau sunt meritele a ceva mai puternic. Cert este ca suntem desenati, toti facuti de aceeasi mana, iar dupa ce suntem finalizati, suntem decupati si lasati sa picam, sub indrumarea vantului, pe Pamant. Unde? Pe acel ,,X". ,,X" marcheaza locul. Locul de unde incepe totul...toata aventura, tot pericolul, toate provocarile...locul de unde incepe viata, acea cursa contra-cronometru pe care ori o castigi, ori esti mort! Cand aterizezi pe acel X nu ai habar de ce ti se va intampla, prin ce parti ale lumii si ale mintii te va indruma scopul tau. De aceea in primii ani ai o calauza ascunsa. Cineva care trage sforile si te ajuta sa nu cazi...apoi...esti pe cont propriu. Iti croiesti singur personalitatea, adaugi accesorii la schita ta, alegi ceea ce vrei sa devii/faci. Si de obicei alegerea ta nu e la intamplare. E alegerea destinului care este mereu cu un pas inaintea ta. Cand faci o alegere crezi ca ai facut-o singur, fara sa-ti dai seama ca cineva ti-a soptit asta. Stiu, e ciudat...dar adevarat! In celalalt capat al povestii, alt destin, a soptit altcuiva, alta poveste. O poveste care la un moment dat se va intersecta cu a ta. Si atunci ce faci? Treci pe langa acel cineva sau il lasi sa-ti schimbe viata? Ei bine, asta difera de la om la om. Dar trebuie sa stii ca intr-o poveste de dragoste nimeni nu se amesteca. Nici macar destinul (bine, poate doar la inceput). Dar apoi e numai intre voi doi. Intre tine si el si nimeni altcineva. Ceea ce simtiti se va invarti intr-o sfera a voastra care nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla afara, dincolo de peretii vostri. Sunt multe sentimente pe care trebuie sa le descoperi ca om. Si trebuie sa gasesti si persoanele potrivite. Si chiar daca nu gasesti pe nimeni, trebuie sa stii ca acolo, in lume ai un geaman. O persoana care a fost desenata pe aceleasi idei ca si tine. O persoana cu aceeasi mentalitate, care priveste viata din acelasi punct de vedere sau dintr-unul mai bun care iti poate oricand transforma acel ocean de vise incremenit intr-o cascada involburata. Daca am sti ce se va intaampla cu noi, viata asta ar fi cea mai prosta piesa de teatru vazuta vreodata. Daca am sti toate personajele nu am sti toate emotiile, daca am sti toate decorurile, nu am sti toate sentimentele. De aceea avem nevoie de elementul surpriza, care in cazul de fata poarta numele de ,,DESTIN". Si daca tu crezi ca nimic din toate astea nu e prezent in viata ta...mai uita-te o data!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu