Say you don't want it

Ecrane mari, oameni falsi ce zambesc frumos de pe copertile revistelor de moda, vise facute din plastic (se crapa usor, la fel cum au fost facute), replici invechite, clisee frumoase, minciuni cochete, iubiri cu idile, ochi de copii, fum ce acopera zgarie-nori, pasari ce zboara prea jos pentru rangul lor si oameni cu serviete oprind taxiuri, telefoane verificate la fiecare 8 minute. Asta e lumea in care traim, o imagine desprinsa din tutorialul cotidianului. Cat stil! Cata tehnologie! Parem niste piese dintr-o macheta virtuala a unui oras care a uitatat sa lase loc si pentru natura, a uitat sa mai si zambeasca.
Ei bine, aceasta macheta este plina de oameni care isi doresc cu ardoare sa ajunga pe coperta revistelor, sa fie ei centrul atentiei...isi doresc asa mult incat uita sa se desprinda de mass-media si mor tot pe prima pagina. Si toate astea pentru ce? Pentru un pic de publicitate. Daca ne-am castigat titlul de fiinte evoluate, merita sa ne prostim peste hartiile carora li se fac vanzare? Inteligenta devine intermitenta. Doar cateva sclipiri intr-o noapte furtunuoasa, doar cateva idei care sa salvze o mica industrie sau un mic proiect ce sustin ascensiunea de proportii a lumii. Si iarasi ajung sa ma intreb: de ce?
Poate ca goana dupa faima este carnivora, ne mananca si cele mai mici ramasite ale sufletului si ale ratiunii cu scopul de a ne transforma in niste monstri lipsiti de scrupule. Poate ca dorinta de a ne afirma, de a dovedi ca suntem mai buni decat cel de langa noi este asemenea unui joint fumat prea repede: ravasitoare.
Dar la un moment dat te saturi si spui STOP! Si atunci ai nevoie doar de o mica oaza de liniste, un loc doar al tau unde fumul de tigara sa fie inlocuit cu oxigen. Atunci gandesti limpede, atunci constati ca nu mai ai nevoie de eufemisme pentru a descrie clipa de fata, atunci te gandesti ca nu mai vrei sa te intorci in locurile haotice din oras...Atunci esti libera!

Octavian Paler - Am invatat...

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Just go for it

Cand vrei ceva cu adevarat si nu poti avea intri in depresie.
Cand nu te simti bine undeva, cand te simti diferit fata de ceilalti, esti marginalizat.
Cand ingeniozitatea se arata din tine si se observa ca esti un om briliant, toata lumea va face tot posibilul pentru a-ti lua o tranta cat mai dureroasa.

Uita toate astea...

Daca esti nefericit, ce te tine aici? Ce te opreste sa mergi mai departe, sa-ti schimbi mediul, prietenii, chiar sa-ti refaci intreaga viata. Ti s-a oferit o sansa, ia-o! Accept-o! Pleaca, uita, renaste. Sansele niciodata nu se pierd. Daca tu ai ratat una, fi sigur ca cineva o va gasi. Si aici se ajunge la notiunea mea favorita, anume libertate. Aud mereu in jur ,,trebuie, sunt obligat, am de facut". De ce atata stres? De ce avem idiotul, inutilul si inoportunul obicei de a ne complica viata? Cand nu-ti place ceva, pleaca. Pentru ca inca poti face aceasta miscare fara a suferi mari consecinte. Pentru ca ti se permite sa fii liber si ar trebui sa profiti de asta, sa nu ai retineri si sa scapi de inhibitii...
Mereu ai crezut ca ceva te tine legat de acest loc, nu? Te-ai gandit ca e ciudat sa-l abandonezi dupa ce ti-ai petrecut ani din viata aici, in preajma acelorasi oameni, frecventand aceleasi locuri. Problema este ca niciodata nu te-ai gandit ca undeva acolo, poti da peste altceva mai bun, poti fi cine vrei dar intr-o alta lume. Tentant, nu? Si atunci de ce nu mergi sa iei acel lucru?
Pentru ca ti-e frica...sa nu gresesti, sa nu o faci lata, sa nu te poti adapta.
Stii cum se pot numi astea? Prostii!
Oare merita sa ne irosim viata lovindu-ne de bariere pe care noi ni le impunem? Merita sa traim in acelasi cadru alcatuit din cliseele pe care le-au trait sute de generatii? Sa ne inconjuram de reguli care nu-si au rostul, existenta lor fiind explicata vag prin sintagma ,,pentru ca asa se face de ani buni"?
Da, de generatii se repeta unele lucruri. Nu se poate numi istorie, ci asa cum am spus mai sus, este un cliseu. Cum timpul inainteaza, cum atunci eram in 1965 si acum in 2011, cum parintii sunt diferiti de noi, asa ar trebui sa evolueze si niste stiluri de viata. Ti s-a dat ocazia sa fii liber, sa ai propria ta gandire, sa te bucuri de faptul ca esti om. De ce sa nu profiti de avantaje?

Vrei ceva? Go for it!!!
Pentru ca nimeni nu te va opri...si daca cineva o sa incerce asta, ignora-l. Nu va reusi.

P.S: Te iubesc :)

Multumesc pentru ca ma faci sa ma simt importanta,apreciata, remarcabila. Ce altceva mi-as mai putea dori?!

Mereu am considerat ciudat cum spunem asa usor ,,I love you", dar niciodata ,,Te iubesc!". Poate ca nu sunt cea mai potrivita persoana pentru a spune asta, dar sa presupunem ca ajungi la o perioada in care asta devine destul de jenant. Oare de cate impulsuri, instincte, sentimente avem nevoie pentru a sopti macar un simplu ,,te iubesc"? Poate zeci de mii pentru oamenii ca mine...
Nu vreau sa incep atat de dur. Anul asta nu mai vreau sa critic natura umana (desi trebuie sa recunoastem ca in unele cazuri implora sa fie criticata). Incep prin a spune ceva, calcandu-ma pe inima: imi pare rau. Si acum vine neconditionat intrebarea ,,pentru ce?". Si aici am o lista lunga...
Imi pare rau ca pot fi (si chiar sunt des) o scorpie care nu aprecieaza ceea ce faci pentru ea.
Imi pare rau ca niciodata nu am putut spune cat de grozav esti, cat de mult insemni pentru mine sau ce special te face simplul fapt ca ma suporti.
Imi pare rau ca mereu am privit copilaros in ochii tai ca intr-un caleidoscop odata pierdut printre fragmente opace de fericire, fara sa-ti spun cat de frumos arata in opinia mea:D.
Imi pare rau ca sunt inegalabil, enervant de secretoasa. Stiu cat de mult te enerveaza si nu ai idee cat de mult te pot aprecia pentru faptul ca taci si nu-mi spui nimic, doar de dragul meu. Pentru unii, asta ar fi imposibil. Chiar nu stiu cum ma suporti.
Imi pare rau ca am spus ca e imposibil sa iubesti ca si cum ai crede ca oamenii sunt far-de-sfarsit si ca povestile sunt harazite pentru a avea un oarecare tragic, sadic, poate fericit final. Sa stii ca am mintit.
Imi pare rau ca mereu trebuie sa sting flacara pe care te chinui asa mult sa o aprinzi...
Imi pare rau ca personalitatea mea nu a putut cuprinde macar un Kg de romantism pe langa tonele de egocentrism.
Imi pare rau ca uneori sunt imposibila.
Imi pare rau daca te-am facut vreodata sa suferi sau macar sa ai retineri in privinta ta. Vreau sa stii ca esti grozav (in cel mai bun sens al cuvantului) :).
Imi pare rau cum unii oameni exceptionali ca tine au de suferit interactionand, comunicand, observand, oameni ca mine.

Ok, mi-am calcat pe suflet zicand toate aceste lucruri, recunoscand live ca eu sunt imposibila. Si ca uneori pot gresi gandind aiurea. Doar ca unele lucruri trebuie spuse in felul lor si cum pana acum nu am ezitat sa-mi scriu brainstormul intr-un amalgam de idei, cuvinte fara rost si amintiri, nici acum nu am retineri in a scrie chestia asta. Uneori m-ai ajutat atat de mult abtinandu-te de la sfaturi si asistandu-ma doar, discret, lasandu-ma cu propriile greseli, fara sa comentezi la modul ,,Ti-am spus eu!". Si mereu m-ai facut sa-mi dau seama ca in mine zace un romantism care pana acum a fost prafuit, neglijent aruncat in cel mai indepartat colt al firii mele. Daca mi-as fi facut un job din a arunca lucruri care valoreaza mai mult decat imi pot inchipui, atunci cu siguranta as fi fost putred de bogata.
M-ai facut sa-mi iau adio de la lumea aspra in jurul careia gravitam absurd, inexplicabil, ignorant...doar zambindu-mi. Mi-ai dat cel mai inovator cadou din cate exista: acela de a ma simti iubita. Si astea sunt doar cateva motive pentru care sa-ti multumesc. Nu vreau sa scriu altele pentru ca asa o sa par extrem de mica pe langa tine. Totusi, egocentrismul nu m-a parasit in totalitate (si probabil nu o va face). Dar stiind ca esti aici, unde vreau eu, unde am nevoie de tine, ma face sa uit de toate imperfectiunile mele (considerate perfecte pana nu demult).
Niciodata nu m-am cosiderat comuna. Asta e clar.
Toate fetele si-ar dori sa fie iubite...pana-n zori de zi...si mai mult...si mai departe...Si acum si eu. Chiar daca ar insemna sa ma introduc intr-o usoara banalitate posibil insotita de eroarea de a fi neglijat sau tratat ,,la comun". Nimeni nu a spus ca iubirea e o crima...si daca este, cred ca e singurul caz in care cineva sanatos la minte ar prefera sa fie omorat in cel mai groaznic, dureros, sangeros mod.

Si Julieta s-a modernizat...

P.S: Te iubesc^^...printre altele:)
P.P.S: Sa nu uiti niciodata ce am scris mai sus:)

All I can say is...NEEEEEXT!

Am primit multe reactii la ultima postare din 2010, asa ca m-am gandit sa scriu ceva in legatura cu asta. Deci...ce fel de reactii? Majoritatea dintre voi m-au intrebat: ,,Si asta e sfarsitul lui Milk Chocolate? Nimic, gata, inchei?"; ,,S-au terminat gandurile nocturne?"; ,,Tu ai pus capat blogului?"; ,,Renunti pe 2011?". Intr-un fel m-am bucurat sa vad ca va pasa; in alt fel m-am intristat sa vad ca nu aveti incredere in mine. De cand renunt eu?
Trebuie sa lamuresc lucrurile astea...
1. Nu am de gand sa renunt la blog.
2. O iubesc prea mult pe Milk Chocolate ca sa renunt la ea.
3. Daca el a disparut, nu inseamna ca a pus in bagaj si inspiratia mea. Mereu apare cate ceva nou;)
4. 2011 promite muuuuuuulte :x.
5. Am inca o gramada de lucruri de spus...so...let's start "the RIOT"!

Un nou an, noi subiecte, noi idei. Ador cand pot sa-l dau factor comun pe ,,nou". Ce o sa faceti in acest an? Cred ca asta e cea mai grea intrebare pe care cineva ti-o poate adresa. Pai eu o sa dau un raspuns sincer: ce-mi trece prin cap. Anul asta nu mai fac pasi din frica, si pentru ca trebuie sa-i fac. Anul asta nu ma feresc de nimic si iau totul cu asalt. Poate asta e o virtute.

Alt anunt important: am renuntat la descrierea unor urmari negative a unei dragoste imaginare, am taiat de pe lista dramele si alte chestii de gen pe care le puteati intalni in vechile postari. Din moment ce vreau sa fie un an cu totul diferit, fac ceva diferit. De asemenea, am stabilit sa ma orientez catre alte surse de inspiratie (ceva mai pozitive) care sa trezeasca interesul. Cred ca ne-am plictisit cu totii de subiecte ce au la baza neimplinirea sau problemele in dragoste. Din punctul asta de vedere, 2010 a fost un an comun. 2011 aduce cu el mai mult decat distractie.

Pe 2010 am avut si urcusuri si coborasuri, a fost un an destul de bun, nu am avut nimic special de zis. Dar acum...NEEEEEEEXT!

So, va doresc un an fericit si plin de realizari. Pentru mine va fi unul!

Milk Chocolate^^

Ganduri nocturne - sau cum iti pun capat

"Dream is collapsing/Visul se prăbuşeşte" (Inception)


Niciodata nu am crezut ca o sa ajung in starea asta. Chinuindu-ma sa adorm de doua ore, fara niciun rezultat. Fara macar sa pun pe lista de asteptare somnul care simteam cum se indeparteaza cu fiecare minut trecut pe ceas. De fapt, cum poate cineva sa adoarma cu atatea ganduri? Sa va fac o analogie: stiti cum e atunci cand vrei sa faci curat si pui lucrurile intr-un dulap ca apoi sa constati ca usa nu se mai inchide? Ca sunt prea multe lucruri? Ca nu stii ce sa faci cu ele? Daca transpunem lucrurile in ganduri, constatam ca ne ia o groaznica, oribila, terifianta durere de cap.
Nu aveam sanse sa adorm. Ma foiam acolo de prea mult timp ca sa mai am speranta ca adorm. 02:17 dimineata...ma ridic din pat, iau un creion si o foaie de hartie si ma indrept catre fereastra. Singurele surse de lumina erau luna, stelele (cu lumina inghetata sub rafalele vantului) si felinarul din fata care palpaia usor, imprastiind fascicule portocalii de lumina. Nu era cine stie ce, dar a fost suficient cat sa-mi poata deschide posibilitatea de a scrie. Ce am scris? Ultima compunere dedicata tie. Nu, nu ultima pe acest an. Ultima in aceasta viata!
Parchetul era rece...la fel ca amintirea ta care simt cum se sterge din memoria mea plina. Ar trebui sa fac arhive. Trecea cate o masina pe strada intunecata, ca semn al faptului ca inca traiesc si inca nu am murit in propria fiinta. Dar daca as fi facut-o, care ar fi fost cauza decesului? Tentativa de nepasare? Sinucidere prin aduceri aminte? Manipulare a sufletului? Cat de mult poate cineva delira dupa miezul noptii...In mod normal, m-as fi intrebat ce am facut ca sa merit asta. Pentru ca totul se intampla cu un motiv...dar nu! Nu imi pasa ce am facut, ci ce eeste de facut. Comit o ,,tentativa" de calmare si privesc partea plina a paharului: ai plecat din mintea mea. Bine, nu ai plecat! Dar ai luat o alta identitate: aceea de simpla cunostinta, de simplu trecator pe strada, de simplu candidat la postura de om. Si deja imi e mai bine.
Mi-am luat zborul...
Te-am pierdut...
Am uitat.
Ai plecat!
Da!
Dupa muuuuult timp am reusit. Am reusit sa ma regasesc. Ma simt de parca as fi fost moarta si am reinviat. Cum e? Fabulos e putin spus...simt mirosul noptii, fosnetul copacilor, rasetele departate ale unui grup de prieteni...imi simt respiratia, imi aud vocea si-mi ating tacerea gandurilor. Totul s-a oprit...chiar si ceasul. Probabil nu mai are baterie, la fel cum nici imaginea ta, oricum carenta, nu mai are energie pentru a persista in memoria mea. Te-ai pierdut de cateva minute si deja simt acel parfum cathartic care-mi inunda simturile. Am dat la schimb mirosul tau pentru aceasta licoare a victoriei.

De azi te-am uitat!

Prima noapte ca om si finalul ultimului capitol.
Sfarsit.


...
Si acum, o sa destainui identitatea LUI, pentru ca oricum nu mai are importanta. Deci, in tot acest timp EL a fost:........................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
O PURA SI INDESCRIPTIBILA EROARE!!!

How I lose you

Hartii imprastiate pe birou, particule de praf risipite stangaci in aer, voci ridicate, atmosfera tensionata din fiecare gest, telefoane sunand asurzitor, zgomote venite de pretutindeni, siruri de lacrimi care parca nu se mai opreau...si o zi insorita de iarna. Astea au fost imprejurarile in care te-am pierdut, uitandu-ma cum pleci incet din camera aia mult prea mica pentru amandoi, trantind usa in urma ta cum mi s-a trantit mie lumea sub influenta ta... Inca-ti mai pastrez amprenta...Am spus ceva ce am regretat zile intregi: ,,mai bine pleci acum decat sa o faci mai tarziu". Poate ca nu a fost cea mai inteleapta decizie pe care o puteam lua, dar a fost una care m-a calmat pe moment...ironic zis ,,calmat". In fine...am scapat. Imaginatia mea nu imi mai poate ordona nimic pentru ca am incheiat capitolul cu tine. Trebuie sa recunosc ca ai fost cea mai buna sursa de inspiratie pe care am avut-o vreodata. Trebuie sa recunosc ca m-ai motivat ca om, indiferent daca ai fost sau nu de fata la evolutia mea. Trebuie sa recunosc ca mi-ai aratat cum sa fiu un om grozav si asta e ceva pentru care mereu iti voi ramane datoare. Si acum te vei intreba de ce te urasc...intocmai pentru ca nu mai gasesc sufieciente motive pentru a te iubi. Esti ca o ciocolata expirata: o fosta sursa de endorfine, de placere in care sa-ti inneci agonia de pe o zi pe alta. Ma simt ca protagonista unui film prost, unde sfarsitul e cam asa: ea moare intr-un flash-back puternic lasanu-si toate retinerile in urma, ultimul gand fiind acela de a retrai intensitatea ultimei priviri pe care i-a lasat-o. Ce patetic! Ai crede ca ,,eroii" sunt mai buni de-atat...neah, cred ca ACEI eroi sunt doar niste oamenii imbracati in pantaloni de licra cu pelerina. Nu fac nimic special pentru a se numi eroi (de cand ,,special" a devenit statul in fata unei camere de filmat in timp ce-ti flutui pelerina pe marile ecrane?). Idiot, stiu. Si totusi noi nu vom sfarsi la fel. Mormanul de poze cu tine inca zace undeva in dulapul meu, pierdut, mirosind a fum de tigara. Am incercat sa le ard asemenea frunzelor de toamna. Nu am putut. Toamna a plecat si a uitat sa-si puna in valiza si amintirile cu tine. Am ratat din nou. La fel cum am pierdut trenul din gara in care tu nu puteai merge. Cat imi doream sa-ti fac cu mana de la geamul unui accelerat care ma duce spre cealalta parte a lumii....Cat am incercat sa-ti dau jos poza din rama. Rezultatul? Am intors poza cu spatele spre mine. Am incercat sa-ti sterg numarul de telefon din agenda...tot ce am facu a fost sa imi chinui telefonul rasfoindu-mi intreaga agenda de vreo trei ori. De ce? E singura intrebare cu care am ramas: de ce? Acum a inceput sa ninga. Mi-am amintit de ziua in care ma simteam usoara, ca un fulg de nea...poate simteam asta pentru ca ma apropiam usor, usor, de pamant, neputand sa mai urc, singura modalitate de a mai vedea cerul fiind vantul care urla in tacerea subita a iernii. Si cadeam...cadeam...cadeam...pana m-ai prins...si m-am trezit din acel vis urat privindu-mi reflexia din ochii tai. Te uitai la mine, calm, indiferent, obisnuit si apoi te-ai dus sa mai privesti o data luna...de ce?


*
Avionul urma sa decoleze in 5 minute. Asta ar fi insemnat ca la 22:45 sa fie in Edinburgh. Sa scape de aici. Sa se simta libera, deschisa unor noi cai de a trai. Se aseza confortabil pe scaun, isi puse centura, auzind ultimele indicatii ale stuardezelor. Aruncand o ultima privire la ploaia amara de afara si gandidu-se ca in Edinburgh erau 18 grade, avionul decola pe cerul intimidat de prezenta lunii. Isi puse castile din care se putea auzi ,,You can’t play on broken strings/You can’t feel anything/That your heart don’t want to feel/I can’t tell you something that ain’t real". Deasupra norilor se simtea in siguranta, departe de priviri curioase sau ganduri amare. Simtea ca fuge si asta era cel mai placut sentiment. Tipul din drepata era inalt, purta o sapca din care iesea o claie de par cret si i se vedeau ramele ochelarilor. Citea o revista cu margini indoite si pagini rupte. Se vedea ca desi o cumparae recent, a avut grija sa o strecoare la fundu bagajului pentru a o mototoli cat mai bine. Tipul era chiar dragut. Revista era un numar special in care se vorbea despre noul album semnat de cea mai celebra trupa de rock. A lasat revista jos. Si-a intros ochii de o culoare cruda spre ea si fata aceea calma, creativa a dezlantuit cosmarul: era EL, acelasi EL de care a incercat sa fuga, acel EL care o va tine de mana indiferent de locul in care ar vrea sa evadeze...EL, asasinul in postura de erou.



,,Mai bine sari din avion..."